19 aprilie
Leviticul 23; Psalmul 30; Eclesiastul 6; 2 Timotei 2
Capitolul 23 din Leviticul oferă o descriere a principalelor „sărbători rânduite” (23:2). Acestea includ Sabatul, care, desigur, nu putea fi ținut printr-un pelerinaj la Ierusalim. Celelalte sărbători menționate, însă, sunt strâns legate de templul din Ierusalim. Există trei astfel de sărbători principale, împreună cu celebrările asociate lor. (În perioadele ulterioare, evreii au adăugat o a patra sărbătoare.)
În afară de Sabat, prima „sărbătoare rânduită” (sau pereche de sărbători) era Paștele, împreună cu Sărbătoarea Azimilor. „Paștele Domnului” începea la apus, în a paisprezecea zi a primei luni evreiești (Nisan), când era consumată masa pascală, iar poporul se aduna pentru a-și aminti de eliberarea spectaculoasă pe care Domnul le-a adus-o din Egipt. Ziua următoare marca începutul Sărbătorii Azimilor, care dura o săptămână — o aducere-aminte nu doar a plecării grăbite din Egipt, ci și a poruncii Domnului de a îndepărta orice aluat în acea perioadă, simbol al lepădării oricărui rău. Prima și a șaptea zi erau zile de odihnă, consacrate prin adunări sfinte.
Sărbătoarea celor dintâi roade (23:9-14), urmată de Sărbătoarea Săptămânilor (23:15-22) — cele șapte săptămâni care urmează imediat după aducerea primelor roade, culminând în a cincizecea zi cu o adunare sfântă — reprezenta, mai ales într-o societate profund agrară, un mod puternic de a recunoaște că Dumnezeu este singurul care ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru viață. Era o formă de mărturie publică a dependenței noastre de Dumnezeu, precum și o expresie a recunoștinței personale și colective față de Creatorul și Susținătorul nostru. Există analogii parțiale în țări precum Anglia și Canada, în sărbători de tip „Harvest Sunday” sau Ziua Recunoștinței canadiene. (Ziua Recunoștinței din Statele Unite este, în parte, o sărbătoare a recoltei, dar este încărcată și de simbolismul legat de găsirea libertății într-un ținut nou.) Totuși, nicio sărbătoare a mulțumirii nu poate depăși în valoare calitatea și profunzimea recunoștinței celor care participă la ea.
În prima zi a celei de-a șaptea luni evreiești avea loc o altă adunare sfântă — Sărbătoarea Trâmbițelor (23:23-25), marcată prin sunetul trâmbițelor — care anticipa Yom Kippur, Ziua Ispășirii (23:26-33), celebrată în a zecea zi a aceleiași luni. Aceasta era ziua în care marele preot intra în Locul Preasfânt, aducând sângele rânduit pentru a acoperi atât propriile păcate, cât și pe ale poporului. În a cincisprezecea zi a lunii începea Sărbătoarea Corturilor (23:33-36), care dura opt zile, timp în care poporul locuia în „corturi” sau „colibe”, amintindu-și astfel de anii de peregrinare înainte de intrarea în Țara Promisă.
Cum ar trebui poporul noului legământ să-și amintească și să celebreze binecuvântările marelui nostru Dumnezeu legământal?
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.