18 aprilie
Leviticul 22; Psalmul 28-29; Eclesiastul 5; 2 Timotei 1
Versetele de deschidere ale Psalmului 29 sugerează că o mare parte din ceea ce înseamnă „a te închina Domnului în splendoarea sfințeniei Lui” constă în a-I atribui lauda care I se cuvine: a-I recunoaște gloria și puterea, „slava datorată Numelui Său” (Ps. 29:1-2).
În această lumină, secțiunea centrală a psalmului (29:3-9) este remarcabilă, deoarece se concentrează asupra unui singur aspect al activității lui Dumnezeu, și anume glasul Domnului. „Glasul Domnului este peste ape” — o posibilă aluzie atât la creația originară, când Dumnezeu a „vorbit”, iar universul a luat ființă și formă, cât și la eliberarea spectaculoasă când a despărțit Marea Roșie, dar și la fiecare furtună care străbate apele. „Dumnezeul slavei tună, Domnul tună peste apele cele mari.” Glasul Domnului este deopotrivă puternic și măreț. El „sfărâmă cedrii Libanului”, cunoscuți proverbial pentru mărimea și tăria lor — o imagine a furtunilor dezlănțuite pe care glasul lui Dumnezeu le stârnește. Și totuși, aceasta nu este nimic pentru El, căci atât națiunile, cât și munții împlinesc voia Sa, iar toate aud tunetul glasului Său în furtuna care străbate de la Liban, în nord, până la Cades, în sud.
Omul secular privește o furtună și vede exclusiv proprietățile fizice care au produs-o. Credinciosul, însă, înțelege că aceste proprietăți au fost înscrise în lumea materială de Creatorul ei și că Dumnezeu Însuși vorbește prin tunet și fulger. Singurul răspuns potrivit este acela de a ne aduna în templul Său și, într-un duh de uimire și smerenie, să strigăm: „Slavă!” (29:9).
Nu este de mirare că psalmul se încheie (29:10-11) subliniind domnia universală a lui Dumnezeu: „Domnul împărățește în veci”, fie în vremea potopului (cuvântul ebraic pentru „potop” apare doar aici și în Geneza 6–11) — acel potop care a demonstrat în mod suprem puterea lui Dumnezeu de a folosi forțele „naturii” după voia Sa —, fie în binecuvântările și puterea pe care El le revarsă neîncetat asupra poporului Său.
Profetul Isaia prevede ziua în care „Rădăcina lui Isai va fi ca un steag pentru popoare”, când neamurile se vor strânge la El, iar locul Lui de odihnă va fi, literalmente, „slava” (Isaia 11:10). Când Ștefan, primul martir creștin, era pe punctul de a fi trimis în veșnicie de mulțimea înfuriată, ochii i s-au deschis și a privit spre cer, văzând „slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:55).
El este glasul final al lui Dumnezeu; El este Cuvântul lui Dumnezeu. „Dați Domnului slavă și cinste” (29:1). Fie ca toți să strige: „Slavă!”
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.