Februarie 23
Exod 6; Luca 9; Iov 23; 1 Corinteni 10
Una dintre sarcinile impuse celor care doresc să citească Evangheliile canonice cu sensibilitate este aceea de a observa modul în care diferitele episoade sunt legate între ele. Cititorii ocazionali își amintesc adesea povești individuale despre Isus din anii de școală duminicală, dar nu reflectează întotdeauna asupra legăturilor care sudează aceste istorisiri într-o narațiune unitară. În plus, fiecare evanghelist a ordonat materialul într-un mod propriu, astfel că nota distinctivă a fiecărei Evanghelii se pierde dacă aceste conexiuni nu sunt analizate cu atenție.
Un exemplu edificator se găsește în Luca 9:49–50. În versetele anterioare (9:46–48), ucenicii lui Isus se certau între ei cu privire la care dintre ei este cel mai mare (probabil în împărăția desăvârșită ce urma să vină). Cunoscând gândurile lor, Isus le oferă o lecție stânjenitoare, folosind un copil pentru a ilustra adevărul pe care dorea să-l transmită. Oamenii importanți caută apropierea altor oameni importanți, dar cei care Îl urmează pe Isus trebuie să-i primească pe cei mai neînsemnați membri ai societății – pe copii. Ceea ce Isus cere este o viziune radical diferită de cea a lumii:
„Căci cel care este cel mai mic dintre voi toți – acela este cel mai mare” (Luca 9:48).
Este în acest context că apar versetele 9:49–50. Ioan observă că el și ceilalți ucenici au văzut un om care scotea demoni în numele lui Isus, și adaugă:
„L-am oprit, pentru că nu este dintre noi.”
Dar Isus le interzice un asemenea comportament, spunând:
„Cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
La prima vedere, acest episod pare să abordeze un subiect diferit față de cel din versetele anterioare. Totuși, există o legătură subtilă care merită meditată. Plângerea lui Ioan nu mai pare a fi o grijă sinceră pentru dreapta credință (ortodoxie), ci mai degrabă o manifestare a dorinței de putere, un protest motivat de faptul că cei care predică și vindecă nu aparțin grupului lor, mai mult decât de dorința de a vedea înaintarea misiunii lui Hristos. În acest sens, pasajul este strâns legat de disputa despre cine este cel mai mare. Căutarea propriei glorii devine o bază instabilă pentru evaluarea slujirii altora.
Versetele următoare (Luca 9:51–56) îl prezintă pe Isus în Samaria. Când samaritenii se arată neprimitori, ucenicii sunt gata să cheme foc din cer asupra lor. Isus îi mustră. Așezat în continuitate cu temele deja tratate, acest episod scoate în evidență aceeași atitudine greșită: zelul lor pentru judecată nu izvorăște dintr-o adevărată înțelegere a lui Hristos, ci din egoism și dorință de autoritate.
Ultimele versete ale capitolului (9:57–62) accentuează același contrast. Cei trei oameni care declară cu cea mai mare convingere că Îl vor urma pe Isus sunt confruntați cu realitatea: ei nu au calculat costul uceniciei, iar declarațiile lor pioase se dovedesc a fi expresii ale iubirii de sine.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.