Februarie 15
Geneza 48; Luca 1:39-80; Iov 14; 1 Corinteni 2
Uneori, o teologie greșită dă naștere unei alte teologii greșite, de natură reacționară. Deoarece romano-catolicismul a adăugat treptat tot mai multe titluri și mituri legate de Maria, protestanții au reacționat uneori rămânând tăcuți cu privire la caracterul ei uimitor. Nici una dintre aceste abordări nu rezistă prea bine când sunt puse la încercare de acest pasaj (Luca 1:39–80) și de câteva altele asupra cărora vom mai reflecta.
Catolicii i-au atribuit Mariei titluri precum „Mama lui Dumnezeu” și „Regina Cerului”, dintre care niciunul nu se regăsește în Biblie. Concepția potrivit căreia Maria a fost zămislită fără păcat (și, prin urmare, s-a născut fără păcat), precum și credința că, asemenea lui Enoh, a fost ridicată cu trupul la cer, scăpând astfel de moarte, sunt la fel de lipsite de suport biblic. Cea din urmă credință a devenit dogmă pentru romano-catolici abia în 1950. Potrivit unor relatări de presă, actualul Papă ia în considerare dacă ar trebui să instituie, ca articol de credință obligatoriu, un alt titlu folosit de catolicii conservatori pentru Maria, și anume „Co-Răscumpărătoare”.
Însă mărturia lui Luca arată într-o direcție diferită. În cântarea Mariei (1:46–55), denumită tradițional Magnificat (din cuvântul latin pentru „a mări” sau „a glorifica”: „Sufletul meu mărește [NIV – glorifică] pe Domnul”), mama lui Isus spune că duhul ei se bucură „în Dumnezeu, Mântuitorul meu” — expresie care sugerează clar că ea se considera pe sine o persoană care are nevoie de un Mântuitor, ceea ce ar fi ciudat pentru cineva presupus a fi fost zămislit fără păcat. O privire rapidă asupra Evangheliilor arată, de altfel, că în timpul lucrării lui Isus, Maria nu a avut un acces special la Fiul ei, uneori nu a înțeles natura misiunii Sale (de exemplu, Luca 2:48–50) și niciodată nu a ajutat pe cineva să obțină vreo favoare de la Isus pe care nu ar fi putut-o primi altfel.
De fapt, mărturia unanimă a Scripturii este că oamenii trebuie să vină la Isus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28), spune El — nu „Veniți la mama Mea”. El este singurul mijlocitor adevărat între Dumnezeu și oameni.
Totuși, Maria este cu totul demnă de admirație, un model al multor virtuți (la fel cum este, de pildă, Iosif în Geneza 37–50). Ea își acceptă rolul uimitor cu supunere și liniște, având în vedere efectul pe care acest lucru l-ar fi putut avea asupra reputației ei (1:34–38). Elisabeta o numește de două ori „binecuvântată” (1:42, 45), adică aprobată de Dumnezeu; recunoașterea supranaturală a superiorității Fiului Mariei față de fiul Elisabetei (1:41–45) a fost, fără îndoială, unul dintre lucrurile pe care Maria le-a păstrat și le-a meditat în inima ei (2:19).
Dar nimic din toate acestea nu o face mândră: ea însăși recunoaște că „binecuvântarea” ei nu se bazează pe o superioritate intrinsecă, ci pe atenția plină de har a lui Dumnezeu („Cel Atotputernic”) față de starea ei smerită și pe alegerea Sa de a face „lucruri mari” pentru ea (1:48–49). Accentul cântării Magnificat, ca și al nostru, trebuie să fie pus pe credincioșia lui Dumnezeu în împlinirea eliberării promise de multă vreme (1:50–55).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.