Februarie 8
Geneza 41; Marcu 11; Iov 7; Romani 11
SCHIMBUL DE REPLICI dintre Isus și unii dintre adversarii Săi, relatat în Marcu 11:27–33, este una dintre cele mai neobișnuite scene din cele patru Evanghelii. Isus evită să le răspundă direct la întrebarea crucială, alegând în schimb să le adreseze El o întrebare la care ei nu pot răspunde din motive politice. De ce nu răspunde Isus într-un mod direct? Nu pare oare aceasta o formă de confruntare strategică sau, mai rău, o luptă de putere lipsită de noblețe?
La un anumit nivel, întrebarea pusă de conducătorii preoților, de învățătorii Legii și de bătrâni era pe deplin legitimă. Cu ce autoritate curățise Isus curțile Templului, acceptase aclamațiile miilor de oameni când fusese întâmpinat în Ierusalim călare pe un măgar și predicase cu atâta siguranță și putere? Autoritatea Sa nu provenea nici din școlile rabinice, nici din funcțiile religioase sau politice oficiale. Așadar, ce fel de autoritate era aceasta?
Cum ar fi putut Isus să răspundă? Dacă ar fi spus că acționează prin propria Sa putere, ar fi părut arogant și plin de sine. Nu ar fi putut invoca nici o autoritate pământească adecvată. Pe de altă parte, dacă ar fi afirmat că toate lucrările și cuvintele Sale sunt ale lui Dumnezeu, ei L-ar fi putut acuza de blasfemie. Așadar, nu era deloc clar ce răspuns adevărat ar fi putut da Isus care să îi mulțumească și, în același timp, să Îi păstreze siguranța.
Prin urmare, Isus le spune, în esență, că va răspunde la întrebarea lor doar dacă și ei vor răspunde la una de-a Lui: „Botezul lui Ioan – era din cer sau de la oameni? Spuneți-mi!” (Marcu 11:30). Oponenții Săi își cântăresc răspunsul în funcție de consecințele politice. Dacă ar fi spus „Din cer”, Isus i-ar fi condamnat pentru că nu au devenit ucenicii lui Ioan. Mai mult, ei nu puteau să nu observe capcana logică: dacă botezul lui Ioan era de origine divină, iar Ioan Îl indicase pe Isus drept Cel trimis de Dumnezeu, atunci Isus avea, implicit, autoritatea cerească pe care o invocase. În schimb, dacă ar fi spus „De la oameni”, ar fi pierdut sprijinul poporului, care îl considera pe Ioan un profet.
Neputând oferi un răspuns care să nu-i compromită, ei aleg tăcerea. Astfel, își pierd dreptul de a primi răspunsul de la Isus (Marcu 11:31).
Din acest schimb de replici decurg două învățături importante. Prima învățătură este aceea că unii oameni nu pot ajunge să înțeleagă misiunea și adevărata identitate a lui Hristos nici chiar atunci când pun niște întrebări care par profunde, deoarece, în realitate, mintea lor este deja hotărâtă și tot ceea ce caută ei este muniție ca să îl distrugă. A doua învățătură este aceea că, câteodată, un răspuns înțelept este unul indirect, adică unul care evită capcanele, dar în același timp expune ipocrizia și duplicitatea celor care întreabă. Deși creștinii ar trebui să fie, în general, transparenți și direcți, nu ar trebui niciodată să fie naivi.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.