30 Ianuarie
Geneza 31; Marcu 2; Estera 7; Romani 2
Cele trei acte de pietate cel mai frecvent întâlnite în rândul multor evrei erau rugăciunea, postul și milostenia (adică dărnicia față de cei săraci). Prin urmare, atunci când ucenicii lui Isus păreau oarecum indiferenți față de cel de-al doilea dintre acestea, era inevitabil să se nască interes. Fariseii posteau; ucenicii lui Ioan Botezătorul posteau. Însă postul nu caracteriza viața ucenicilor lui Isus. De ce? (Marcu 2:18–22.)
Răspunsul lui Isus este uimitor: „Pot oare nuntașii să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Cât timp îl au cu ei, nu pot posti. Vor veni însă zile când mirele le va fi luat, și atunci, în ziua aceea, vor posti” (2:19–20). Aici Isus se arată profund conștient de sine, deplin conștient că El Însuși este Mirele mesianic și că, în prezența Sa imediată, reacția potrivită este bucuria. Împărăția își făcea apariția; Împăratul era deja prezent; ziua binecuvântărilor promise se ivise. Acesta nu era un timp al jelirii, exprimată prin post.
Totuși, atunci când Isus vorbește despre Mirele care va fi luat de la ucenicii Săi și despre faptul că acest eveniment va provoca întristare, este foarte puțin probabil ca cineva, la acel moment, să fi înțeles semnificația acestor cuvinte. La urma urmei, odată cu venirea lui Mesia trebuiau să se instaureze dreptatea și biruința lui Dumnezeu. Cine ar fi putut vorbi despre Mesia ca fiind „luat”? Întreaga analogie a Mirelui devenea neclară.
După moartea și învierea lui Isus însă, după înălțarea Sa în slavă și după promisiunea revenirii Sale la sfârșitul veacului, toate piesele aveau să se lege. Ucenicii aveau să trăiască o durere cumplită în cele trei zile petrecute la mormânt, înainte ca învierea glorioasă a lui Isus să le spulbere definitiv deznădejdea. Iar într-un sens atenuat, ucenicii lui Isus aveau să experimenteze, de-a lungul timpului, cicluri de suferință care aveau să cheme zile de post, pe măsură ce se confruntau cu atacurile Celui Rău, așteptând întoarcerea binecuvântată a Stăpânului lor. Dar nu acum. În acel moment, întristarea și postul erau, fără echivoc, nepotrivite. Mesia promis, Mirele ceresc, era în mijlocul lor.
Adevărul, spune Isus, este că odată cu ivirea Împărăției, structurile tradiționale ale vieții și formele consacrate de pietate aveau să se schimbe. Ar fi fost nepotrivit să se altoiască noul pe vechi, ca și cum vechiul ar fi constituit structura de susținere — exact așa cum este nepotrivit să repari o ruptură mare într-o haină veche folosind material nou, neîmpâslit, sau să torni vin nou, aflat încă în fermentație, în burdufuri vechi și fragile, ale căror pereți ar ceda sub presiunea gazelor. Vechiul nu susține noul; el îl anticipează, îl pregătește și apoi îi face loc.
Astfel, Isus Își pregătește ucenicii pentru schimbările profunde care se anunțau.
-
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.