31 Ianuarie
Geneza 32; Marcu 3; Estera 8; Romani 3
Ce transformare în Iacov (Gen. 32)! La suprafață, desigur, nu pare că s-au schimbat prea multe. A părăsit Beer-Șeba îndreptându-se spre Padan-Aram deoarece se temea pentru viața lui; fratele său, Esau, avea suficiente motive — din perspectiva lui — să-l ucidă. Acum se întoarce acasă, iar Iacov este încă îngrozit, până aproape de moarte, de fratele său. Tot la nivel superficial, s-ar putea argumenta că multe s-au schimbat: Iacov a fugit din corturile părinților săi ca un om singur, neluând cu el aproape nimic, iar acum se întoarce bogat, căsătorit și cu mulți copii.
Însă cele mai profunde diferențe dintre cele două călătorii se reflectă în atitudinea schimbată a lui Iacov față de Dumnezeu. În prima călătorie, Iacov nu ia nicio inițiativă cu privire la cele sfinte. Pur și simplu adoarme (Gen. 28). Dumnezeu este Cel care intervine printr-o viziune remarcabilă a unei scări care ajunge până la cer. Când Iacov se trezește, recunoaște că experiența sa a fost un fel de vizită divină (28:16–17), însă reacția lui este una de negociere cu Dumnezeu: dacă Dumnezeu îi va oferi siguranță, protecție, prosperitate și, în cele din urmă, o întoarcere fericită acasă, Iacov, la rândul lui, Îl va recunoaște pe Dumnezeu și Îi va aduce zeciuială.
Acum lucrurile stau cu totul diferit. Este adevărat că Dumnezeu ia din nou inițiativa: Iacov întâlnește mesageri angelici (32:1–2). Iacov hotărăște să acționeze cu prudență. Trimite înainte câțiva oameni pentru a-l anunța pe Esau că fratele său se întoarce. Aceasta declanșează o veste devastatoare: Esau vine să-l întâmpine, dar însoțit de patru sute de oameni.
Pe de o parte, Iacov pune în mișcare un plan atent orchestrat: valuri succesive de daruri sunt trimise înainte pentru fratele său, fiecare mesager fiind instruit cu grijă să-i vorbească lui Esau cu maximă politețe și respect. Pe de altă parte, Iacov recunoaște că situația a scăpat de sub controlul său. Negocierea a dispărut; cuprins de „mare frică și strâmtorare” (32:7), Iacov acționează și apoi se roagă, implorând ajutor. Îi amintește lui Dumnezeu promisiunile legământului, își recunoaște nevrednicia, admite câte binecuvântări nemeritate a primit și își mărturisește propria teamă (32:9–12). Apoi, în ceasurile cele mai întunecate ale nopții, se luptă cu această manifestare stranie a lui Dumnezeu Însuși (32:22–30).
Au trecut aproximativ douăzeci de ani de la prima călătorie a lui Iacov. Unii oameni nu învață nimic în douăzeci de ani. Iacov a învățat smerenia, perseverența, frica de Dumnezeu, încrederea în promisiunile legământului divin și arta rugăciunii. Nimic din toate acestea nu înseamnă că este atât de paralizat de teamă încât să nu facă nimic altceva decât să se retragă în rugăciune. Dimpotrivă, înseamnă că face tot ce ține de el, crezând însă din toată inima că mântuirea vine de la Domnul.
Când răsare soarele, poate că șchiopătează, dar este un om mai puternic și mai bun.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.