24 Ianuarie 2026

24 Ianuarie

Geneza 25; Matei 24; Estera 1; Faptele Apostolilor 24

ÎN VREMURI TULBURI, creștinii au fost adesea ispitiți să ghicească data la care va reveni Domnul—aproape întotdeauna anunțând că El se va întoarce în decurs de o generație față de generația care făcea predicția. Cu toate acestea, în Matei 24:36-44, Isus insistă că ceasul acela nu este cunoscut de nimeni. Nu îl putem ști și nu ar trebui să încercăm să îl aflăm.

Mai precis, pasajul subliniază două lucruri.

În primul rând, nu numai că ceasul din urmă este o taină păstrată de Tatăl numai pentru Sine, dar, când va sosi judecata, ea va fi neașteptată, bruscă și ireversibilă. Acesta este lucrul pe care vrea să-l spună Isus când Își compară a doua Sa venire cu izbucnirea Potopului: „Cum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și la venirea Fiului Omului” (24:37). Ideea nu este că oamenii de la sfârșitul veacurilor vor fi la fel de răi ca oamenii din zilele lui Noe. Acest lucru poate fi adevărat sau nu, dar nu este ceea ce spune Isus. Isus atrage atenția asupra normalității vieții din zilele lui Noe înainte de Potop: „Oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau până în ziua când Noe a intrat în corabie” (24:38). Potopul i-a luat prin surprindere și i-a distrus complet. „Așa va fi la venirea Fiului omului” (24:39). Doi bărbați sau două femei vor lucra împreună, iar judecata îl va smulge pe unul și îl va lăsa pe celălalt (24:40-41). Sfârșitul veacului va fi brusc și neașteptat.

În al doilea rând, rezultă („dar”, 24:42) că slujitorii credincioși vor fi întotdeauna pregătiți. Evident, un proprietar al unei locuințe dintr-un cartier periculos nu știe când va veni hoțul. În schimb, el ia măsuri de precauție pentru a fi întotdeauna pregătit. Ideea nu este că revenirea Domnului la sfârșitul veacului se va face pe furiș (ca venirea unui hoț), nici că va fi brutală sau exploatatoare. În schimb, ideea e că, deși momentul întoarcerii Domnului nu poate fi prezis, El va reveni, iar poporul Său ar trebui să fie la fel de pregătit cum este pregătit proprietarul din cartierul periculos pentru venirea hoțului (a cărui sosire este, de asemenea, impredictibilă). „De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (24:44).

Ce ți-ar plăcea să fii găsit făcând, spunând, gândind sau planificând când va veni Isus din nou? Ce nu ți-ar plăcea să fii găsit făcând, spunând, gândind sau planificând când se va întoarce Isus? Isus ne spune mereu: „Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru” (24:42).

  • Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu.  Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.

Se incarca...

Se incarca versetul...