19 Ianuarie
Geneza 20; Matei 19; Neemia 9; Faptele apostolilor 19
După discuția lui Isus cu tânărul bogat, El le spune ucenicilor: „Adevărat vă spun că un bogat va intra cu greu în Împărăția cerurilor. Din nou vă spun: este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19:23-24). Ni se spune că ucenicii „au rămas extrem de uimiți”. Ei au exclamat: „Atunci cine poate fi mântuit?” (19:25).
Întrebarea lor trădează multe lucruri. Parcă ar fi gândit că, dacă cineva poate fi mântuit, cu siguranță ar fi tocmai acel tânăr moral, integru și — sincer spus — bogat, care tocmai se îndepărtase de Isus cu oarecare întristare. Dacă nici el nu putea fi mântuit, atunci cine din lume ar mai putea fi? Poate credeau că bogăția era dovada binecuvântării lui Dumnezeu, iar comportamentul său public ireproșabil confirma acest lucru.
Astfel iese la iveală cât de puțin înțeleseseră ei afirmația lui Isus. Ideea Lui era că bogăția devine cu mare ușurință un dumnezeu-surogat. Este extraordinar de dificil pentru o persoană atașată de averi — mai ales de averi pe care le-a acumulat singură și de care se simte mândră — să vină la Dumnezeu așa cum vine un copil (19:13-15), pur și simplu cerând ajutor și primind har. Ucenicii privesc lucrurile exact în sens invers: posesiunile sunt binecuvântări, își spun ei, iar binecuvântările vin de la Dumnezeu. Așadar, dacă cineva are multe binecuvântări, înseamnă că are și o șansă mai mare să fie mântuit decât cei cu mai puține.
Isus nu intră în această dezbatere. Dacă în acel moment ar fi vorbit despre probabilități mai mari sau mai mici ca cineva să fie mântuit, ar fi confirmat legitimitatea întrebării lor — însă întrebarea este profund eronată. Nu acesta este felul în care trebuie privită problema. Luați grupul pe care ucenicii îl considerau cel mai aproape de Împărăție: vor fi ei mântuiți? „La oameni este cu neputință”, afirmă Isus (19:26). Și asta înseamnă, desigur, că, din perspectiva ucenicilor, dacă cei mai „norocoși” nu pot intra, atunci nimeni nu poate. Asta este ideea: „La oameni este cu neputință.”
Și totuși, această imposibilitate poate fi anulată, pentru că noi Îl slujim pe un Dumnezeu care face multe lucruri pe care oamenii nu le pot face. Cine va fi mântuit? „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (19:26). Acolo se află speranța noastră: în Dumnezeul care ia cei mai improbabili oameni — bogați și săraci deopotrivă — și Își scrie legea în inimile lor. Fără intervenția harului Său, nu există nicio speranță pentru niciunul dintre noi.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.