15 Ianuarie
Geneza 16; Matei 15; Neemia 5; Faptele Apostolilor 15
În toată literatura din Orientul Apropiat antic, pe cât știu, Agar este singura femeie căreia Divinitatea i se adresează direct pe nume (Gen. 16:8; 21:17). Iar femeia în cauză nu este una dintre marile matroane ale Vechiului Testament — Sara, poate, sau Rahela, ori Rebeca — ci o sclavă care își disprețuiește stăpâna și fuge de ea. Totuși, Dumnezeu i se adresează, îi spune să se supună Sarei (16:9), îi promite că pruncul pe care îl poartă în pântece va fi un fiu, iar mai târziu îi spune că acest fiu va deveni strămoșul unui neam numeros (21:18).
Relatarea are multe straturi împletite, care cer reflecție. Așezat după legământul lui Dumnezeu cu Avram din Geneza 15, acest episod nu îi pune într-o lumină bună nici pe Avram, nici pe Sarai. Disperați după copii, ei cred că au dreptul să aducă la împlinire scopurile lui Dumnezeu — și propriile lor dorințe! — prin mijloace legale, dar îndoielnice. Rezultatul este nu doar o tensiune în familia lor pentru anii ce vor urma — o tensiune care se revarsă și în generația următoare (Gen. 21, 25) — ci și începutul popoarelor arabe, care adesea se vor afla în ostilitate cu Israelul până în ziua de azi. Una dintre marile trăsături ale Bibliei este sinceritatea ei dezarmantă: oameni mari sunt prezentați cu toate defectele lor. Lumea rămâne frântă, iar cei mai buni dintre oameni sunt tot căzuți. Aceasta ar trebui să ne avertizeze împotriva idolatrizării nestăpânite a eroilor.
Totuși, există o altă legătură cu capitolele anterioare. Dumnezeu îi promisese lui Avram că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate prin el (12:3). Alegerea lui Avram este un mijloc spre acest scop. Oricât de axate ar fi scopurile lui Dumnezeu pe urmașii lui Avram, El rămâne Domnul suveran al tuturor. În cartea Genezei, relatarea despre Avram este integrată în cadrul mai larg al creației tuturor oamenilor și al căderii întregii omeniri. Astfel, chiar la începutul istoriei națiunii lui Israel, Dumnezeu își arată preocuparea pentru cei disprețuiți și alungați, pentru oamenii care nu sunt legați organic de linia făgăduită.
Putem observa aceeași preocupare și la Domnul Isus. În Matei 15:21–28, Isus știe bine că, în vremea vieții Sale pământești, misiunea Lui este, în primul rând, îndreptată către „oile pierdute ale casei lui Israel” (15:24). În ceea ce privește mântuirea, vechiul popor al legământului are un primat de natură istorică. Dar acest lucru nu Îl împiedică pe Isus să recunoască credința remarcabilă a altei femei, o canaanită, care își schimbă înțelept abordarea. Nu I se mai adresează lui Hristos ca „Fiul lui David” (15:22), titlu asupra căruia nu poate revendica vreun drept, ci doar își cere îndurare (15:27). O altă „Agar” găsește această îndurare din belșug — așa cum nesfârșit de mulți oameni o găsesc și astăzi.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.