14 Ianuarie 2026

Geneza 15; Matei 14; Neemia 4; Faptele Apostolilor 14

CRONOLOGIA LUI DUMNEZEU este atât de diferită de cronologia noastră. Avram își dorește un fiu și simte că nu mai are timp; Dumnezeu are în plan un popor cu milioane de descendenți. Avram simte că viața i se apropie de sfârșit, fără să fi văzut împlinirea scopului pentru care Dumnezeu l-a chemat să părăsească cetatea Ur din Caldeea; Dumnezeu vede întregul curs al istoriei mântuirii.

În Geneza 15, Dumnezeu îi promite lui Avraam că urmașii lui vor fi un popor foarte numeros.
Într-un sens, promisiunea lui Dumnezeu este suficientă: „Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.” (Gen. 15:6). Credința lui Avram este simplă și profundă: el L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt că Acesta Își va împlini promisiunile. Și, în ochii lui Dumnezeu, această credință a fost socotită neprihănire. Dar acest lucru nu înseamnă că Avram a primit buline roșii pentru că a avut o asemenea credință merituoasă. Mai degrabă înseamnă că Dumnezeu pretinde întotdeauna neprihănire de la purtătorii chipului Său, însă, în această lume atinsă de păcat, Dumnezeu acceptă credința și o socotește ca neprihănire; și anume, acea credință care recunoaște dependența noastră de Dumnezeu și Îl crede pe cuvânt. Datorită acestei credințe devine Avram „tatăl” celor ce cred (Rom. 4; Gal. 3).

Oricât de autentică este credința lui, Avram nu este totuși în stare să-și imagineze promisiunea lui Dumnezeu în unele din amănuntele ei. Dumnezeu îi spune despre o vreme când urmașii lui vor stăpâni toată țara din jurul lui, dar Avram se îndoiește și cere un semn (Gen. 15:8). În bunăvoința Sa, Dumnezeu îi oferă un semn: Avram are o vedenie în care Îl vede pe Dumnezeu făcând un legământ cu el. Probabil că dobitoacele despicate printre care trec „un fum ca dintr-un cuptor și niște flăcări” (Gen. 15:17) reprezintă un fel de a spune: „Așa să fie sfâșiați cei care intră în acest legământ și îl încalcă”. Această vedenie pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-o dă lui Avram este totodată o prefigurare a planurilor pe termen lung ale lui Dumnezeu, în cronologia Sa vastă: Dumnezeu face un legământ cu Avram și cu sămânța lui, un legământ în care putem intra și noi astăzi, ca creștini (Gal. 3:6-9).

În acest capitol, mai există un element care ilustrează perspectiva lui Dumnezeu pe termen lung. Unul dintre motivele pentru care Avram nu poate începe cucerirea Țării Promise este că „păcatul amoriților nu și-a atins încă vârful” (Gen. 15:16). Cronologia suverană a lui Dumnezeu și judecata sa morală sunt în perfectă armonie, astfel încât, în momentul când urmașii lui Avraam vor fi pregătiți să cucerească Țara Promisă, locuitorii acelei țări vor fi ajuns atât de stricați, încât vor trebui pedepsiți. Dumnezeu spune că acel moment va veni, dar în acest capitol nu a sosit încă timpul.