19 Iulie
Judecători 2; Faptele Apostolilor 6; Ieremia 15; Marcu 1
Din citirea capitolelor 1-2 din Judecători reiese că, după victoriile inițiale ale israeliților, ritmul cuceririi a variat considerabil. În multe cazuri, fiecare seminție era responsabilă de controlul propriilor teritorii. Cu trecerea timpului însă, pe măsură ce israeliții deveneau mai puternici, se pare că a devenit o politică subînțeleasă să nu-i mai alunge pe canaaniți din țară și nici să nu-i nimicească, ci să-i supună „la un bir”, să-i înrobească punându-i la muncă forțată (1:28).
Rezultatul inevitabil a fost că o mare parte din păgânism a rămas în țară. Dată fiind natura umană, acești dumnezei falși au devenit inevitabil o „cursă” pentru comunitatea de legământ (Jud. 2:3). Mânios din cauza refuzului lor de a dărâma altarele păgâne, Îngerul Domnului declară că, dacă poporul nu va face ce i s-a poruncit, nu le va mai acorda ajutorul necesar să ducă la bun sfârșit această misiune (dacă ar fi fost dispuși să o împlinească!). Poporul plânge pentru oportunitatea pierdută, însă este prea târziu (2:1-4). Cu siguranță, nu se putea spune că nu fuseseră avertizați.
Acesta este fundalul pe care se desfășoară restul cărții Judecători. Unele dintre temele ei principale sunt prezentate în continuare în restul capitolului 2. O mare parte din ceea ce urmează în carte este exemplificarea perspectivei expuse aici.
Ideea centrală, străbătută de tragedie, este ciclul de eșecuri al comunității de legământ și modul în care Dumnezeu intervine iar și iar pentru a o salva. La început, poporul a fost credincios, mai întâi în perioada vieții lui Iosua și apoi a bătrânilor rămași după moartea lui (2:6). Însă, când a crescut o nouă generație – una care nu văzuse nimic din minunile săvârșite de Dumnezeu, fie la Exod, fie în anii petrecuți în pustiu, fie la intrarea în Țara Promisă – credincioșia față de Domnul a început să se stingă. Sincretismul și păgânismul s-au răspândit; poporul L-a părăsit pe Dumnezeul părinților săi și a slujit Baalilor (2:10–12). Domnul a răspuns cu mânie; poporul a fost supus atacurilor, înfrângerilor și dezastrelor militare provocate de popoarele din jur. Când poporul striga către Domnul după ajutor, El ridica un judecător – un conducător care îl elibera de tiranie și îl conducea din nou la credincioșie față de legământ. Apoi ciclul începea din nou. Și din nou. Și din nou.
Aici se află o lecție dureroasă. Chiar și după perioade de trezire spirituală spectaculoasă, reformă sau reînnoire a legământului, poporul lui Dumnezeu nu este niciodată la mai mult de una sau două generații distanță de necredincioșie, lipsă de credință, idolatrie, neascultare și mânie. Doamne ai milă.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.