10 Iulie
Iosua 12-13; Psalmi 145; Ieremia 6; Matei 20
Când am privit unele fragmente din Psalmul 119 (vezi meditațiile din 22, 25 și 27 iunie), am observat că psalmul este un poem acrostih. În prima secțiune, toate versetele încep cu prima literă a alfabetului ebraic; în a doua secțiune, toate versetele încep cu a doua literă a alfabetului ebraic; și tot așa pe parcursul a douăzeci și două de secțiuni, corespunzătoare celor douăzeci și două de litere ale alfabetului ebraic. Dar mai există alți șapte psalmi acrostih în Psaltire. În aceștia însă, fiecărei litere îi este dedicat doar câte un singur verset (Ps. 9-10, 25, 34, 37, 111, 112, 145). Cinci dintre acești opt psalmi, inclusiv acesta din urmă (Ps. 145), îi sunt atribuiți lui David.
În majoritatea manuscriselor ebraice ale acestui psalm, nu există niciun verset pentru litera ebraică corespunzătoare literei noastre N. Cu toate acestea, majoritatea traducerilor antice suplinesc acest verset lipsă, iar recent a ieșit la iveală și un manuscris ebraic care conține versetul pentru litera N, așa că majoritatea versiunilor moderne includ aceste rânduri suplimentare (versetul 13b în traduceri precum NIV). Așadar, ceea ce avem în acest psalm este ultima dintre compozițiile lui David păstrate în cartea Psalmilor, un veritabil alfabet al laudei.
Există anumite teme asupra cărora se pune un accent deosebit în acest psalm.
(1) Deși mulți dintre psalmii lui David se opresc asupra propriilor sale experiențe sau, alteori, asupra bucuriilor și necazurilor națiunii Israel, aici orizontul se lărgește pentru a cuprinde Împărăția universală a lui Dumnezeu (145:13a) și grija Sa față de toate viețuitoarele din universul Său — nu în ultimul rând, dându-le hrana de care au nevoie (145:15-16). Bineînțeles, nimic din toate acestea nu neagă faptul că trăim în continuare într-o lume căzută. Uneori, viețuitoarele rabdă de foame; ele îmbătrânesc și mor. Cu toate acestea, vedem în jurul nostru un belșug de viață, iar această viață dăinuie și înflorește datorită purtării de grijă pline de har a lui Dumnezeu.
(2) Există o împletire minunată a slavei lui Dumnezeu cu îndurarea Sa. „Domnul este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate. Domnul este bun față de toți, și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui” (145:8-9). Iată de ce întreaga creație Îl laudă (145:10). În același timp, poporul lui Dumnezeu este primul care vorbește despre „isprăvile [Sale] cele mari, și slava plină de măreție” a Împărăției Sale, despre slava desăvârșită a acestei Împărății (145:11-12).
(3) Nu doar că măreția lui Dumnezeu este „nepătrunsă” (145:3), dar mărturia despre măreția și bunătatea Sa este transmisă din generație în generație (145:4), pe măsură ce oamenii celebrează „bunătatea [Sa] cea mare” și cântă plini de bucurie despre dreptatea Sa (145:7). Într-adevăr, pe măsură ce îi citim cuvintele și rostim propriul nostru „Amin!”, generația noastră primește acest mesaj glorios venit de acum trei mii de ani, unindu-ne în același angajament de a vesti isprăvile Sale cele mari și de a medita la lucrările Sale minunate (145:4-5).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.