7 Iulie
Iosua 9; Psalmi 140-41; Ieremia 3; Matei 17
Istorisirea despre înșelătoria gabaoniților (Iosua 9) are elementele ei destul de amuzante, dar și un mesaj cât se poate de serios. Îi vedem pe israeliți întorcând pe toate părțile pâinea mucegăită și purtând discuții profunde despre distanța pe care trebuie să o fi parcurs acești soli. Cu toate acestea, tristul adevăr este că au fost trași pe sfoară. Ce lecții ar trebui să desprindem de aici?
În primul rând, mulți credincioși care au curajul de a rezista unui atac direct nu au discernământul necesar pentru a se împotrivi înșelătoriei. Acesta este motivul pentru care, în Apocalipsa 13, balaurul are două fiare — una a cărei împotrivire este fățișă și crudă, iar cealaltă care este identificată drept prorocul mincinos (vezi meditația din 22 decembrie). Tot din acest motiv, în Fapte 20, Pavel îi avertizează pe prezbiterii din Efes nu doar cu privire la „lupii răpitori” care vor încerca să sfâșie turma lui Dumnezeu, ci și cu privire la faptul că din mijlocul lor se vor ridica oameni care vor „învăța lucruri stricăcioase”, distorsionând adevărul (Fapte 20:30). Astfel de oameni nu anunță niciodată ce au de gând să facă: „Acum urmează să distorsionăm adevărul!” Pericolul pe care îl reprezintă constă în faptul că sunt priviți ca fiind „de încredere”, iar apoi, din această postură, promovează idei „progresiste” care pervertesc Evanghelia. Puterea amăgirii se poate folosi și de tertipuri evidente, precum lingușirea — exact șiretlicul folosit de gabaoniți (9:9-10). În zilele noastre, înșelătoria este cu atât mai ușor de pus la cale cu cât viața a tot mai mulți creștini nu mai este profund modelată de Scriptură. Este greu să demaști o rătăcire subtilă atunci când aceasta se aliniază la cultura lumii, folosește un limbaj evlavios despre Dumnezeu, citează cu pietate un pasaj sau două și… „funcționează”.
În al doilea rând, eșecul descris în 9:14 i-a urmărit pe mulți credincioși, nu doar pe israeliții din vechime: „Bărbații lui Israel au luat din merindele lor [ale gabaoniților] și n-au întrebat pe Domnul.” Fără îndoială, ar fi putut să Îl întrebe pe Domnului în mod direct; poate că preoții ar fi apelat la Urim și Tumim (vezi meditația din 17 martie). Nu vom ști niciodată, deoarece poporul a considerat că nu are nevoie de călăuzirea Domnului. Poate că laudele pe care le-au primit i-a făcut să fie prea siguri pe ei. Faptul că decizia lor a fost luată pe baza unei estimări a distanței de la care veniseră acești gabaoniți arată clar că erau conștienți de pericolul încheierii unor legăminte cu canaaniții. Așadar, eșecul nu trebuie privit ca o simplă omitere a timpului de rugăciune în acea zi, o grabă care i-a făcut să uite o formulă magică. Problema este mult mai profundă: israeliții s-au făcut vinovați de neglijență, fapt care trădează o încredere exagerată în sine, considerând că, în acest caz, nu mai era nevoie de Dumnezeu. Nu puțini sunt liderii creștini care au făcut greșeli dezastruoase atunci când nu și-au luat timp să caute perspectiva lui Dumnezeu, cercetând Scriptura și cerându-I înțelepciunea pe care El a făgăduit să o dea (Iacov 1:5).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.