1 Iulie
Iosua 3; Psalmi 126-128; Isaia 63; Matei 11
Primul verset din Psalmul 127 este extrem de cunoscut și de citat în zilele noastre: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” Totuși, într-o vreme marcată de îngrijorări privind suprapopularea, tindem să amintim mult mai rar versetul 3: „Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” Putem dobândi o perspectivă biblică mult mai clară asupra acestui subiect dacă observăm patru aspecte esențiale.
În primul rând, trebuie să observăm că în limba ebraică acest psalm folosește câteva nuanțe lingvistice fascinante care, deși se pierd în traducere, ne oferă indicii prețioase despre cum să citim textul. Cuvântul „casă” (v. 1) se poate referi, desigur, la o construcție fizică, o imagine care este apoi aplicată metaforic asupra întregii cetăți (v. 1b-2). Însă, într-un sens mult mai profund, „casa” desemnează familia care este zidită prin copii, care sunt o binecuvântare (v. 3-5). Mai mult, în ebraică, termenii pentru „ziditori” și „fii” au o sonoritate foarte similară.
În al doilea rând, acest fapt sugerează că tema care unește părțile aparent disparate ale psalmului este aceasta: în orice domeniu al vieții, doar binecuvântarea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pot garanta succesul. Acest lucru este valabil chiar și la nivelul tehnic al construirii unei case. Dumnezeu le dă putere lucrătorilor și îi ține în viață; El oprește furtunile mistuitoare care ar putea dărâma structura și tot El ne ferește de nenumăratele surprize neplăcute (beton de proastă calitate, un teren instabil, „accidente” de muncă și multe altele). Același principiu se aplică și în paza unei cetăți sau în apărarea unei țări cu sisteme radar moderne: dacă Dumnezeu te susține, apărarea ta va fi eficientă; dacă nu, oricât de profesionistă și de scumpă ar fi, se va dovedi inutilă. În căminul nostru, procrearea pare o funcție „naturală”, însă într-o lume condusă de providență, copiii sunt o moștenire de la Domnul. Lecția pe care trebuie să o învățăm nu este pasivitatea, ci încrederea și odihna, o pauză sfântă de la munca istovitoare (127:2).
În al treilea rând, Psalmul 127 se numără printre „cântările treptelor” tocmai pentru că pelerinajul spre Ierusalim, făcut pentru celebrarea sărbătorilor rânduite prin legământ, oferea un prilej excelent de a medita la purtarea de grijă plină de har a lui Dumnezeu în toate aspectele vieții (vezi și Psalmul 128).
În al patrulea rând, acesta este singurul dintre Psalmii treptelor care îi este atribuit lui Solomon. Din păcate, Solomon este un personaj care deși a fost înzestrat cu o înțelepciune remarcabilă, nu a pus-o întotdeauna în practică: proiectele sale de construcție, atât cele fizice cât și cele metaforice, au eșuat în nesăbuință (1 Împărați 9:10-19), regatul său a ajuns o ruină (1 Împărați 11:11-13), iar propria sa casă — marcată de numeroasele căsătorii păgâne — a ajuns o negare sistematică a cerințelor Dumnezeului celui viu (1 Împărați 11:1-9). Cât de important este să-I cerem lui Dumnezeu harul de a trăi conform adevărului pe care îl înțelegem!
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.