Iunie 25
Deuteronomul 30; Psalmul 119:73-96; Isaia 57; Matei 5
ÎN REFLECŢIILE SALE PROFUNDE despre Dumnezeu şi revelaţia Sa, Psalmul 119 rămâne neegalat. Aici mă voi concentra asupra a trei teme care apar în Psalmul 119:89-96.
(1) Cuvântul revelat al lui Dumnezeu — acel Cuvânt care a fost consemnat în scris şi a devenit Scriptură — nu este ceva ce Dumnezeu a inventat pe parcurs, ca şi cum nu ar fi ştiut sau nu ar fi putut anticipa exact cum se vor desfăşura lucrurile. Dimpotrivă: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri” (119:89). El a existat dintotdeauna, etern, în mintea lui Dumnezeu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu poate fi deplin demn de încredere: El nu este niciodată luat prin surprindere şi nimic nu-L găseşte nepregătit. Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este statornic în ceruri, psalmistul poate continua spunând: „Credincioşia Ta ţine din neam în neam” (119:90).
(2) Există o legătură între cuvântul revelaţiei şi cuvântul creaţiei şi al providenţei. Astfel, prima parte a versetului 90 — „Credincioşia Ta ţine din neam în neam” — este legată atât de ceea ce precede (sfârşitul versetului 89), cât şi de ceea ce urmează (sfârşitul versetului 90). Credincioşia lui Dumnezeu de-a lungul generaţiilor se bazează, aşa cum am văzut, pe faptul că Cuvântul Lui rămâne neclintit în ceruri, dar şi pe lucrarea Sa creatoare şi providenţială: „Tu ai întemeiat pământul şi el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate Îţi sunt supuse” (119:90-91).
Aceeaşi minte atotştiutoare, ordonată şi desăvârşită stă în spatele atât al creaţiei, cât şi al revelaţiei.
(3) Departe de a fi apăsătoare sau limitativă, învăţătura lui Dumnezeu aduce libertate şi lumină. Psalmistul scrie: „Văd margini oricărei desăvârşiri, dar poruncile Tale sunt fără margini” (119:96). Toate realizările omeneşti şi toate proiectele pământeşti au limite. Există limite de resurse, de timp şi de energie pe care le putem dedica chiar şi celor mai nobile lucrări. Chiar şi cele mai înalte realizări sunt restrânse de aceste limite, care ajung să devină bariere frustrante.
Mai mulţi comentatori au observat că acest verset reprezintă aproape un rezumat în două rânduri al cărţii Eclesiastul. Acolo, orice lucrare „sub soare” îşi urmează cursul şi apoi dispare, sau se dovedeşte trecătoare şi nesatisfăcătoare. În experienţa noastră există însă o singură excepţie: „poruncile Tale sunt fără margini” (119:96).
Aceasta înseamnă mai mult decât binecunoscutul paradox conform căruia robia faţă de Dumnezeu este adevărata libertate. Mai întâi trebuie definită libertatea însăşi. Dacă paşii noştri sunt călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci există libertate faţă de păcat (compară cu 119:133); iar păzirea „orânduirilor” Lui este legată de umblarea „în libertate” (119:45).
Mai mult, meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi conformarea vieţii după el nu produc îngustime de minte sau fanatism, ci o lărgime a spiritului care se poate întinde până la cele mai adânci dimensiuni ale minţii lui Dumnezeu, pentru că „poruncile Tale sunt fără margini.”
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.