Iunie 15
Deuteronom 20; Psalmul 107; Isaia 37; Apocalipsa 17
DIN PUNCT DE VEDERE ISTORIC, termenul „trezire spirituală” se referea la o vreme de binecuvântare trimisă de Dumnezeu, dincolo de ceea ce era obişnuit. Slujitorii Cuvântului îşi desfăşurau lucrarea în mod constant — rugându-se, predicând, catehizând, consiliind — fie în vremuri de persecuţie, fie în perioade de linişte şi creştere constantă. Dar atunci când Domnul Îşi cerceta poporul printr-o trezire spirituală, acest lucru devenea imediat evident printr-un simţ profund şi extraordinar al prezenţei lui Dumnezeu, printr-o pocăinţă autentică şi adâncă, printr-o pasiune reînnoită pentru sfinţenie şi, în cele din urmă, prin convertirea clară şi incontestabilă a multor oameni. Uneori aceste mişcări erau bine ordonate; alteori erau amestecate cu manifestări false sau superficiale.
Deşi în anumite cercuri termenul „trezire” păstrează încă acest sens, în altele el se referă pur şi simplu la o întâlnire sau la o serie de întâlniri în care predicatorii vorbesc despre sfinţirea personală sau transmit mesaje evanghelistice. Se presupune că, dacă predicatorul este înzestrat, vor exista şi rezultate vizibile. În unele regiuni din sudul Statelor Unite se aud expresii precum „a ţine o trezire” sau „a predica o trezire”. Pentru mai multă claritate, ar fi mai potrivit să se vorbească despre „o conferinţă biblică” sau „o serie de mesaje evanghelistice”.
Psalmul 107 prezintă diferite situaţii în care oamenii ajung în mare pericol sau sub o apăsare cumplită, de cele mai multe ori din cauza propriului lor păcat. În fiecare caz însă, Dumnezeu vine în ajutorul lor. Cei care rătăceau prin pustietăţi uscate au strigat către Domnul şi au fost izbăviţi de foame şi sete (107:4-9). Alţii stăteau în lanţuri, întemniţaţi, „pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu” (107:11), iar Domnul i-a eliberat (107:13-14). Alţii au ajuns atât de distruşi de nebunia lor, încât viaţa le devenise o povară. Dar când au strigat către Domnul, „El a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit” (107:20). Alţii s-au aflat în primejdii de moarte pe mare, iar şi acolo Domnul a răspuns strigătelor lor şi i-a salvat (107:23-32). Într-adevăr, acest Dumnezeu îi smereşte pe cei mândri, iar pentru binele celor nevoiaşi şi apăsaţi transformă pustia în ogoare roditoare (107:33-42).
Ca să nu înţelegem greşit mesajul psalmistului, acesta îl clarifică în două moduri. În primul rând, în majoritatea secţiunilor, după ce descrie pe cei salvaţi, el spune: „Să laude pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor” (107:8, 15, 21, 31). În al doilea rând, începutul psalmului ne aminteşte că Dumnezeu este bun şi că îndurarea Lui ţine în veci (107:1), iar finalul declară: „Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului” (107:43).
Aceasta — şi numai aceasta — este sursa supremă a binecuvântărilor lui Dumnezeu, inclusiv a trezirii spirituale. Iar ultimul verset merge chiar mai departe şi ne oferă temeiul pentru a studia trezirile spirituale ca manifestări ale harului şi binecuvântării lui Dumnezeu.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.