20 mai
Numeri 29; Plasmul 73; Isaia 21; 2 Petru 2
PUȚINI PSALMI AU ADUS mai multă mângâiere oamenilor tulburați de prosperitatea evidentă și frecventă a celor răi decât Psalmul 73.
Asaf începe cu două versuri provocatoare: „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.” Oare paralelismul sugerează că întregul popor al lui Israel era alcătuit din oameni curați la inimă? Cu siguranță nu, căci acest lucru nu se potrivește nici cu istoria, nici cu mesajul psalmului. A doua parte a versetului restrânge sensul primei afirmații: Dumnezeu este bun față de Israel în mod deosebit față de cei care Îl caută cu sinceritate.
Ar trebui atunci ca cei fără inimă curată să fie identificați cu cei răi descriși în acest psalm? Poate, însă ceea ce surprinde este faptul că versetele următoare nu descriu mai întâi răutatea celor nelegiuiți, ci păcatul din propria inimă a lui Asaf. Inima lui nu era curată atunci când privea „la fericirea celor răi” (73:3). El îi invidia. Se pare că această invidie l-a măcinat până acolo încât era gata să-și piardă echilibrul moral și spiritual: „era să mi se îndoaie piciorul, și erau să-mi alunece pașii” (73:2).
Ceea ce îl atrăgea pe Asaf la cei răi era faptul că mulți dintre ei păreau imaginea perfectă a liniștii, sănătății și fericirii (73:4-12). Chiar și aroganța lor părea atrăgătoare: îi ridica deasupra altora. Bogăția și puterea îi făceau populari. În formele cele mai grave ale răutății lor, Îl ignorau pe Dumnezeu fără să pară că se tem de ceva. Păreau „totdeauna fericiți și își măresc bogățiile” (73:12).
Astfel, Asaf ajunge aproape să creadă că neprihănirea nu aduce niciun folos: „Degeaba, dar, mi-am curățit eu inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție” (73:13). Totuși, nu a putut face pasul final spre această concluzie. El și-a dat seama că ar fi fost o trădare gravă față de „copiii Tăi” (73:15), adică față de poporul lui Dumnezeu, de care se simțea legat și față de care, ca lider, purta o responsabilitate aparte.
Însă toate aceste gânduri îl apăsau și îl chinuiau (73:16), până când asupra lui s-au revărsat trei mari adevăruri.
Mai întâi, pe termen lung, cei răi vor fi nimiciți. Când Asaf a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, a meditat la „sfârșitul” celor pe care ajunsese să-i invidieze (73:17-19,27), iar invidia i-a dispărut.
În al doilea rând, Asaf însuși, împreună cu toți cei care Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu și umblă supuși Lui, posedă infinit mai mult decât cei răi — atât în viața aceasta, cât și în cea viitoare.
„Eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” (73:23-24)
În al treilea rând, Asaf vede acum amărăciunea lui ca pe păcatul urât care era cu adevărat (73:21-22) și hotărăște, în schimb, să se apropie de Dumnezeu și să vestească toate lucrările Lui (73:28).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.