13 Aprilie
Leviticul 17; Psalmul 20-21; Proverbe 31; 1 Timotei 2
DOUĂ PRESCRIPȚII DIN Leviticul 17 îl limitau pe israelitul din vechime care dorea să rămână credincios legământului.
Prima (17:1–9) restrângea jertfele la ceea ce era poruncit și aprobat de Legământul mozaic. Se pare că unii israeliți aduceau jertfe pe câmp, oriunde se aflau (17:5). Fără îndoială, unele dintre acestea erau aduse cu sinceritate Domnului; altele însă alunecau ușor spre practici sincretiste, dedicate zeităților păgâne locale (17:7). Aducerea jertfelor sub disciplina cortului întâlnirii (și mai târziu a templului) avea rolul de a elimina sincretismul și, în același timp, de a forma poporul în înțelegerea structurilor teologice ale Legământului mozaic. Pe câmp, era prea ușor să se creadă că aceste practici religioase puteau câștiga favoarea lui Dumnezeu (sau a „zeilor”), asigurând recolte bune și prosperitate familială. Sistemul cortului/templului îi aducea pe oameni sub îndrumarea leviților, învățându-i o cale mai profundă.
Dumnezeu Însuși a rânduit acest sistem. Doar mijlocitorii și jertfele prescrise erau acceptabile. Întreaga structură era menită să evidențieze transcendența lui Dumnezeu, să scoată în relief gravitatea și urâțenia păcatului și să arate că omul poate fi primit de Dumnezeu doar dacă păcatul este ispășit. În plus, sistemul avea două avantaje suplimentare: aduna poporul la cele trei sărbători anuale la Ierusalim, întărind unitatea comunității legământului, și pregătea calea pentru jertfa supremă, prin jertfele anuale care îi învățau pe credincioși, generație după generație, că păcatul trebuie plătit în modul stabilit de Dumnezeu — altfel, nu există nicio speranță.
A doua restricție impusă de acest capitol (17:10–16) este interdicția de a consuma sânge. Motivul este clar: „Căci viața trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneți pe altar, ca să slujească de ispășire pentru sufletele voastre; căci prin viața din el face sângele ispășire” (17:11). Textul nu atribuie sângelui puteri magice. Viața nu se află în sânge separat de trup, iar interdicția de a consuma sânge nu putea fi respectată în mod absolut (oricât de bine ar fi fost scurs, întotdeauna rămâne o cantitate mică). Ideea este că nu există viață în trup fără sânge; acesta devine astfel simbolul cel mai evident al vieții.
Pentru a învăța poporul că doar sacrificiul unei vieți poate ispăși păcatul — deoarece plata păcatului este moartea — cu greu s-ar putea imagina o interdicție mai sugestivă. Ne amintim de această semnificație de fiecare dată când participăm la Cina Domnului.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.