11 aprilie
Leviticul 15; Psalmul 18; Proverbe 29; 2 Tesaloniceni 3
Psalm 18 a fost scris de David după ce Domnul l-a izbăvit din mâna lui Saul și a tuturor vrăjmașilor săi. Este un psalm plin de bucurie și recunoștință. Unele dintre temele întâlnite în Psalmii 16 și 17 apar și aici. Totuși, printre elementele noi ale acestui psalm se numără următoarele:
În primul rând, limbajul psalmului abundă în metafore naturale sugestive (mai ales în versetele 7–15) — o trăsătură frecventă a poeziei ebraice. Când Dumnezeu răspunde, „pământul se cutremură și se clatină, temeliile munților se zguduie”; „din nările Lui se ridică fum”, iar din gura Lui iese foc. „El pleacă cerurile și Se coboară; sub picioarele Lui sunt nori negri” (18:7–9); sau: „El călărește pe heruvimi și zboară, plutește pe aripile vântului” (18:10). „Domnul tună din ceruri”, glasul Lui răsună; „își aruncă săgețile… fulgere puternice”. „Fundurile mărilor se descoperă” la suflarea nărilor Domnului (18:13–14).
Acest limbaj este remarcabil. Faptul că nu mai folosim astăzi astfel de imagini nu înseamnă că nu le putem înțelege sau aprecia. Psalmistul ne transmite că puterea lui Dumnezeu este de nedescris; El stăpânește chiar și natura, care Îi împlinește poruncile; cele mai înfricoșătoare manifestări ale naturii nu sunt altceva decât rezultatul voii Sale. Limbajul metaforic se extinde și la modul în care Domnul l-a izbăvit pe David: „El m-a scos din ape mari” (18:16) — deși, desigur, David nu era în pericol de a se îneca propriu-zis. Totuși, așa trebuie să se fi simțit de multe ori, când Saul și armata lui îl urmăreau îndeaproape.
În al doilea rând, în timp ce multe versete descriu modul în care Dumnezeu l-a ajutat pe David, altele Îl prezintă pe Dumnezeu întărindu-l pentru a face ceea ce trebuia să facă: „Cu ajutorul Tău pot să mă arunc asupra unei oștiri; cu Dumnezeul meu pot să sar peste un zid” (18:29). „Dumnezeu mă încinge cu putere și îmi face calea desăvârșită. El îmi face picioarele ca ale cerboaicei și mă așază pe înălțimile mele. El îmi deprinde mâinile la luptă și brațele mele pot să întindă un arc de aramă. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină și îndurarea Ta mă face mare” (18:32–35).
Poate că Dumnezeu nu ne întărește pentru război. Dar, într-un univers teist, mărturisim că El ne dă putere pentru toate responsabilitățile noastre: să scriem programe, să rezolvăm probleme administrative, să schimbăm încă un scutec, să studiem textul grecesc al Noului Testament, să suportăm nedreptăți și jigniri.
„Viu este Domnul! Binecuvântată să fie Stânca mea! Înălțat să fie Dumnezeul mântuirii mele!” (18:46).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.