8 Aprilie
Leviticul 11; Psalmul 13-14; Proverbe 26; 1 Tesaloniceni 5
ÎN ACEASTĂ MEDITAȚIE doresc să aduc împreună două pasaje: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt. Să nu vă faceți necurați prin niciuna dintre vietățile care se târăsc pe pământ. Eu sunt Domnul care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru; de aceea să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (Lev. 11:44–45); „Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu»” (Ps. 14:1).
Ce înseamnă „sfânt”? Când îngerii strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor” (Isaia 6:3; cf. Apocalipsa 4:8), înseamnă ei „Moral, moral, moral este Domnul”? Sau „Separat, separat, separat este Domnul”? Simplul fapt că punem astfel de întrebări arată cât de insuficiente sunt definițiile obișnuite ale sfințeniei.
În esența ei, sfințenia este aproape un adjectiv corespunzător substantivului Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu; Dumnezeu este sfânt. El este unic; nu există altul ca El. Apoi, în mod derivat, ceea ce Îi aparține în mod exclusiv este numit sfânt. Aceste lucruri pot fi obiecte la fel de bine ca persoane: anumite cădelnițe sunt sfinte; anumite veșminte preoțești sunt sfinte; anumite obiecte de cult sunt sfinte — nu pentru că ar fi morale și cu atât mai puțin pentru că ar fi divine în sine, ci pentru că, în acest sens derivat, sunt rezervate lui Dumnezeu și scopurilor Sale, fiind astfel separate de orice altă utilizare.
Când oamenii sunt sfinți, ei sunt sfinți din același motiv: Îi aparțin lui Dumnezeu, Îl slujesc și trăiesc în acord cu scopurile Lui. (Uneori, în Vechiul Testament, termenul este extins pentru a desemna sfera sacrului, astfel încât chiar și preoții păgâni pot fi numiți „sfinți” în acest sens. Totuși, această extindere nu este relevantă aici.)
Dacă oamenii se comportă într-un anumit fel pentru că Îi aparțin lui Dumnezeu, putem spune că acest comportament este moral. Când apostolul Petru citează cuvintele „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (1 Petru 1:16), implicația, în contextul său, este lepădarea de „poftele de mai înainte” (1:14) și trăirea vieții „în frică sfântă” (1:17). Dar nu este întâmplător faptul că aceste cuvinte din Leviticul 11 apar nu într-un context de porunci morale, ci într-un context de reguli ceremoniale privind alimentele curate și necurate. A-I aparține lui Dumnezeu, a trăi după termenii Lui, a ne consacra Lui, a ne găsi plăcerea în El, a-L asculta și a-L onora — toate acestea sunt mai fundamentale decât distincțiile dintre ceea ce numim „moral” și „ceremonial”.
Într-adevăr, această atitudine este atât de fundamentală în universul lui Dumnezeu încât doar nebunul spune: „Nu este Dumnezeu” (Ps. 14:1). Aceasta este exact opusul sfințeniei, cea mai evidentă și profundă manifestare a ei: „S-au stricat, faptele lor sunt urâte” (14:1).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.