25 Martie
Exod 36; Ioan 15; Proverbe 12; Efeseni 5
DESPRE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU se vorbește în Biblie în mai multe moduri.
În unele pasaje, dragostea lui Dumnezeu este îndreptată spre cei aleși ai Săi. El îi iubește pe ei, și nu pe alții (de pildă, Deuteronomul 4:37; 7:7-8; Maleahi 1:2). Însă, dacă vom considera dragostea lui Dumnezeu ca fiind invariabil limitată la cei aleși, vom ajunge curând să deformăm alte teme biblice: purtarea Sa de grijă plină de har, manifestată în „harul comun” (nu este El oare Dumnezeul care trimite ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți? — Matei 5:45), îndelunga Sa răbdare (de exemplu, Romani 2:4), chemarea Sa stăruitoare adresată răzvrătiților de a se întoarce și a se pocăi, pentru ca să nu piară, căci El nu găsește plăcere în moartea celui rău (de exemplu, Ezechiel 33:11).
Pe de altă parte, dacă acesta ar fi tot ceea ce Biblia spune despre dragostea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu ar fi redus la un îndrăgostit neputincios și frustrat, care a făcut tot ce i-a stat în putere — sărmanul. O asemenea imagine nu poate explica inițiativa iubitoare însoțită de o putere eficientă, prezentă în primele pasaje menționate și în multe altele asemenea lor.
Există însă și alte moduri în care Biblia vorbește despre dragostea lui Dumnezeu. Unul dintre acestea domină în Ioan15:9-11. Aici, dragostea Tatălui față de noi este condiționată de ascultare. Isus le poruncește ucenicilor Săi să-L asculte în același mod în care El Însuși Îl ascultă pe Tatăl, pentru a rămâne în dragostea Lui: „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, așa cum Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui” (15:10).
Contextul arată limpede că acest pasaj nu explică modul în care cineva devine un urmaș al lui Isus. Dimpotrivă, presupunând că ascultătorii Săi sunt deja ucenici, Isus insistă asupra existenței unei dimensiuni relaționale a dragostei, care trebuie cultivată și păstrată. În același fel, dragostea Tatălui față de Fiul nu spune nimic despre originea acestei relații (!), ci reflectă doar natura ei. Dragostea Tatălui pentru Fiul este prezentată în altă parte ca fiind demonstrată prin faptul că Îi arată Fiului toate lucrurile, astfel încât Fiul face tot ce face Tatăl și primește aceeași onoare ca Tatăl (Ioan 5:19-23); dragostea Fiului față de Tatăl este demonstrată prin ascultare (14:31).
Așa cum copiii mei rămân în dragostea mea prin ascultare, nu prin sfidare, tot astfel urmașii lui Isus rămân în dragostea Lui. Desigur, există un sens în care îmi voi iubi întotdeauna copiii, indiferent de ceea ce fac. Însă există și o componentă relațională a acestei iubiri, care este condiționată de ascultarea lor.
Astfel, Isus mijlocește dragostea Tatălui față de noi (15:9), iar rezultatul ascultării noastre de El este o bucurie deplină (15:11). „Păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.