19 martie
Exod 30; Ioan 9; Proverbe 6; Galateni 5
Așa cum hrănirea celor cinci mii declanșează discursul despre pâinea vieții, tot astfel vindecarea omului orb din naștere de către Isus, în Evanghelia după Ioan 9, declanșează câteva reflecții mai concise asupra naturii orbirii și a vederii spirituale.
Unii dintre conducători întâmpinau dificultăți în a crede că omul vindecat fusese într-adevăr orb din naștere. Dacă acest lucru era adevărat și dacă Isus îl vindecase cu adevărat, atunci aceasta spunea ceva despre puterea lui Isus – ceva ce ei nu doreau să accepte. Atunci ca și acum, existau numeroși „vindecători prin credință”, însă majoritatea faptelor lor nu erau prea impresionante: cei mai puțin creduli puteau respinge cu ușurință mare parte din dovezile pretinsului lor succes. Dar a reda vederea unui om orb din naștere – aceasta era ceva nemaiauzit în cercurile vindecărilor prin credință (9:32–33). Neputând răspunde mărturiei simple și directe a acestui om, autoritățile recurg la etichetări și la atacuri personale (9:34).
Isus îl întâlnește din nou, i se descoperă mai deplin, îi solicită credința și îi primește închinarea (9:35–38). Apoi rostește două afirmații deosebit de importante:
(1) „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să ajungă orbi” (9:39). Într-un anumit sens, aceasta este o inversare tipică, asemănătoare cu relatarea despre bogatul nemilostiv și Lazăr (Evanghelia după Luca 16:19–31) sau cu pilda fariseului și a vameșului (Luca 18:9–14) – o temă recurentă în Evanghelii. Însă aici inversarea se produce în sfera vederii. Cei care „văd”, cu toate principiile lor de discernământ sofisticat, sunt orbiți de ceea ce spune și face Isus; în schimb, celor care sunt „orbi” – echivalentul moral și spiritual al omului născut orb din acest capitol – Isus le arată o compasiune profundă și le dăruiește vederea.
Unii farisei, care auzeau aceste cuvinte și se mândreau cu capacitatea lor de discernământ, sunt scandalizați și întreabă dacă Isus îi include și pe ei printre cei orbi. Aceasta declanșează a doua afirmație a lui Isus.
(2) „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum, pentru că ziceți: «Vedem», păcatul vostru rămâne” (9:41). Desigur, Isus ar fi putut răspunde simplu „Da!” la întrebarea lor. Însă un asemenea răspuns nu ar fi scos la iveală gravitatea problemei lor. Printr-o subtilă modificare a metaforei, Isus își transmite mesajul într-un mod mai pătrunzător. În loc să insiste că adversarii săi sunt orbi, el arată că ei înșiși pretind că văd – și chiar mai bine decât oricine altcineva. Dar tocmai aceasta este problema: cei care sunt convinși că văd nu cer să primească vedere. Astfel (implicit), ei rămân orbi, cu o orbire culpabilă, născută din autosuficiență și mulțumire de sine. Nu există oameni mai orbi decât cei care nu știu că sunt orbi.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.