13 martie
Exod 24; Ioan 3; Iov 42; 2 Corinteni 12
Nu este ușor de stabilit cu exactitate succesiunea unor evenimente din aceste capitole ale Exodul. Ceea ce este limpede, însă, este faptul că Dumnezeu, în harul Său, oferă suficientă revelație a legământului pentru ca poporul să fie de acord cu termenii acestuia (Ex. 24). Alte stipulații ale legământului, în special cele referitoare la cortul întâlnirii și la rânduielile preoțești, sunt detaliate în capitolele următoare. Plecarea îndelungată a lui Moise pe munte începe aproximativ în acest moment și declanșează rebeliunea nestatornică ce duce la confecționarea idolului vițelului de aur (Ex. 32), eveniment care îl determină pe Moise să coboare de pe munte și să sfărâme tablele Cele Zece Porunci. Asupra acestor evenimente vom reflecta la timpul potrivit.
Deocamdată, este necesar să analizăm câteva elemente ale ratificării acestui legământ.
(1) Israeliții erau deja familiarizați cu tratatele de suzeranitate, frecvente în lumea antică. O putere regională sau o mare putere impunea un astfel de tratat unor națiuni mai mici. Ambele părți își asumau anumite obligații: puterea mai slabă se angaja să respecte regulile stabilite de cea mai puternică, să plătească tribut și să mențină loialitatea politică, în timp ce puterea dominantă promitea protecție, apărare și sprijin. De regulă, tratatul conținea o introducere care recapitula istoria relației dintre părți și o încheiere care prevedea blesteme și judecăți împotriva părții care încălca legământul.
(2) Părți din Exodul și, în mod special, din Deuteronomul reflectă structura acestor tratate. Totuși, unele elemente din acest capitol sunt unice. Un lucru rămâne clar: poporul însuși consimte la stipulațiile legământului, pe care Moise le consemnează cu grijă în scris: „Vom face tot ce a spus Domnul; vom asculta” (24:7). Prin urmare, răzvrătirile ulterioare nu exprimă doar o atitudine independentă și instabilă, ci constituie încălcarea unui jurământ, disprețuirea unui legământ. Ei sfidează în mod deschis tratatul Marelui Împărat.
(3) Pentru a întări loialitatea comunității legământului, Dumnezeu Se descoperă, în mod haric, nu doar lui Moise, ci și lui Aaron și fiilor săi, precum și celor șaptezeci de bătrâni. Ori de câte ori autorii Vechiului Testament afirmă că anumite persoane „L-au văzut pe Dumnezeu” (24:10–11) sau formulează afirmații similare, acestea sunt însoțite de calificări, întrucât, așa cum se afirmă în altă parte, nimeni nu poate vedea fața lui Dumnezeu și să trăiască (33:20). Astfel, atunci când ni se spune că bătrânii L-au văzut pe Dumnezeul lui Israel, descrierea se limitează la „ceva ca un pavaj” sub picioarele Sale (24:10). Dumnezeu rămâne transcendent și inaccesibil în esența Sa. Totuși, această manifestare este una glorioasă, oferită pentru a întări loialitatea poporului, în timp ce rolul special de mediator este păstrat pentru Moise, singurul care urcă până în vârful muntelui.
(4) Legământul este pecetluit prin vărsare de sânge (24:4–6).
(5) Pe parcursul celor patruzeci de zile în care Moise rămâne pe munte, slava Domnului este vizibil manifestată (24:15–18). Acest fapt anticipează dezvoltările care vor fi prezentate în capitolele următoare.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.