Februarie 19
Exod 2; Luca 5; Iov 17; 1 Corinteni 6
ÎN CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ISTORIEI MÂNTUIRII, Dumnezeu ia măsuri considerabile pentru a se asigura că nimeni nu poate concluziona, în mod legitim, că aceste evenimente au fost aduse la îndeplinire prin voința sau înțelepciunea omului. Ele au fost realizate de Dumnezeu Însuși — la timpul hotărât de El, conform planului Său, prin mijloacele Sale și spre slava Sa —, dar întotdeauna în interacțiune cu poporul Său. Toate acestea reies din relatarea din Exodul 2:11–25.
Textul este scurt și nu oferă detalii despre modul în care mama lui Moise a reușit să-i insufle acestuia un profund sentiment de apartenență la poporul său înainte ca el să fie crescut în casa regală. Poate că Moise a avut contact constant cu mama sa biologică; poate, devenind tânăr, a cercetat trecutul său și a investigat cu atenție condiția și asuprirea poporului său. Îl întâlnim în narațiune deja identificat complet cu israeliții înrobiți, într-atât încât ajunge să ucidă un supraveghetor egiptean brutal care îi maltrata pe evrei. Când descoperă că fapta sa a devenit cunoscută, este silit să fugă pentru a-și salva viața.
Totuși, nu putem să nu reflectăm la rolul acestui episod în desfășurarea planului care îl va conduce, decenii mai târziu, la conducerea Exodului. Atunci, prin judecata lui Dumnezeu, mulți egipteni vor pieri. De ce, așadar, nu l-a folosit Dumnezeu pe Moise chiar atunci, în tinerețea lui, când era plin de zel și dornic să-și elibereze poporul?
Pur și simplu, aceasta nu este metoda lui Dumnezeu. El vrea ca Moise să învețe blândețea și smerenia, să se bizuie pe intervenția puternică și spectaculoasă a lui Dumnezeu, să aștepte timpul hotărât de El. Dumnezeu acționează într-un mod care nu lasă loc pentru ca cineva să spună că adevăratul erou este Moise, marele vizionar. Până la vârsta de optzeci de ani, Moise nu mai dorește să slujească în acest fel; nu mai este un tânăr idealist, plin de pasiune și curaj. Este un bătrân pe care Dumnezeu aproape că trebuie să-l convingă cu insistență (Exodul 3) și chiar să-l amenințe (Exodul 4:14) pentru a-l face ascultător. În consecință, nu există alt erou în această poveste decât Dumnezeu și nicio glorie pentru altcineva în afară de El.
Capitolul se încheie consemnând faptul că „fiii lui Israel gemeau din pricina robiei și strigau, și strigătul lor s-a suit până la Dumnezeu din pricina robiei lor. Dumnezeu a auzit gemetele lor și Și-a adus aminte de legământul Său cu Avraam” (Exodul 2:23–24). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu uitase legământul. Am văzut deja că El îi spusese lui Iacov să coboare în Egipt și îi prevestise că într-o zi îi va scoate pe urmașii săi de acolo, împlinindu-Și planul legământului. Același Dumnezeu, care o rânduiește suveran toate aceste lucruri și proclamă solemn ceea ce urmează să facă, alege să aducă împlinirea promisiunilor Sale printr-o interacțiune personală cu poporul Său legământal, răspunzând strigătului lor din suferință.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.