Februarie 16
Geneza 49; Luca 2; Iov 15; 1 Corinteni 3
Isus a crescut ca un băiat evreu în adevăratul sens al cuvântului. Nu doar că originea Sa era evreiască, dar ea era și davidică: din punct de vedere legal, El aparținea casei regale din neamul lui David, deși aceasta se afla atunci în umbră (Luca 2:4). Politica imperială a fost dirijată în mod divin pentru a se asigura că Isus Se va naște în vechiul oraș al lui David (2:1–4, 11). În a opta zi din viața Sa, a fost tăiat împrejur (2:21). La momentul potrivit, Maria și Iosif au adus o jertfă în conformitate cu prescripțiile Legii, adică ceea ce era cerut pentru fiecare întâi născut de parte bărbătească (2:22–24). Ni se spune că „Iosif și Maria au făcut tot ce poruncea Legea Domnului” (2:39).
În primele zile ale vieții lui Isus, Simeon I s-a adresat profetic lui Dumnezeu în rugăciune, declarând că venirea lui Isus era „spre slavă poporului Tău, Israel” (2:32); iar Ana, o prorociță înaintată în vârstă, „mulțumea lui Dumnezeu și vorbea despre copil tuturor celor ce așteptau izbăvirea Ierusalimului” (2:38). În fiecare an, Iosif și Maria parcurgeau drumul lung de la Nazaret la Ierusalim pentru a participa la Sărbătoarea Paștelui, „după obicei” (2:41–42), alături de zeci de mii de alți pelerini. Bineînțeles, Isus îi însoțea, fiind martor la sacrificarea miilor de miei pascali, ascultând corurile templului și recitând Scripturile vechi.
La vârsta de doisprezece ani, expunerea constantă a lui Isus la moștenirea spirituală a poporului Său și la conținutul Scripturilor i-a permis să aibă dialoguri remarcabile cu învățătorii din Templu (2:41–52).
Nu putem înțelege categoriile în care Isus a vorbit și a acționat, nici sensul vieții, lucrării, morții și învierii Sale, dacă nu le plasăm în contextul Vechiului Testament, al Scripturilor ebraice.
Totuși, acesta nu este singurul aspect care trebuie menționat. Aceeași Biblie nu începe cu Avraam și originile poporului Israel, ci începe cu Dumnezeu, cu originea universului, cu crearea omului după chipul lui Dumnezeu, cu răzvrătirea tragică a Căderii, cu primele cicluri de judecată și iertare și cu primele promisiuni ale unei răscumpărări viitoare.
Apostolul Pavel a înțeles clar că lunga istorie a poporului evreu trebuie așezată în cadrul unei istorii și mai ample — istoria întregii omeniri. Chiar și chemarea inițială a lui Avraam, strămoșul tuturor evreilor, preciza că „prin tine vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Galateni 3; cf. Geneza 12).
Chiar la începutul vieții lui Isus, aceeași perspectivă universală devine vizibilă. Simeon Îl laudă pe Domnul Suveran pentru că i-a îngăduit să trăiască suficient cât să vadă acest Prunc:
„Căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie văzută de toate popoarele, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel” (Luca 2:31–32).
-
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.