Februarie 14
Geneza 47; Luca 1:1-38; Iov 13; 1 Corinteni 1
Cum au ajuns Evangheliile canonice la noi?
La un anumit nivel, este suficient să fim siguri că Dumnezeu este Cel care a făcut posibilă existența Evangheliilor. Totuși, de obicei, Dumnezeu lucrează prin mijloace identificabile. În niciun moment, Evangheliile canonice nu lasă impresia că ar fi fost trimise din cer pe plăci de aur sau transcrise de apostoli care ar fi primit dictare directă de la Dumnezeu.
Luca este cel care oferă cele mai multe detalii despre modul în care și-a îndeplinit sarcina (Luca 1:1–4). El afirmă că „mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită” despre viața și lucrarea lui Isus, potrivit cu ceea ce „ni s-a dat prin viu grai de cei ce, de la început, au fost martori oculari și slujitori ai Cuvântului” (1:1–2). Din aceste cuvinte putem deduce două lucruri:
(a) Luca nu pretinde că ar fi fost el însuși martor ocular al lui Isus. El susține, însă, că s-a bazat pe mărturiile celor care, „de la început”, au fost martori direcți ai evenimentelor și slujitori ai Cuvântului.
(b) În momentul în care scrie, Luca știe deja că circulă numeroase relatări scrise. Acest fapt nu este surprinzător: evreii erau un popor alfabetizat, iar fiecare băiat învăța să citească și să scrie. Este greu de crezut că, în primii ani după moartea, învierea și înălțarea lui Isus, nimeni nu a consemnat nimic în scris.
Apoi, Luca afirmă că el însuși a „cercetat cu de-amănuntul toate lucrurile de la început”. Această expresie sugerează că a consultat sursele, a discutat cu persoanele implicate și a evaluat cu grijă relatările existente. O parte a metodei sale se poate întrezări în cea de-a doua carte a sa, Faptele Apostolilor. Urmărindu-i mișcările, putem observa că Luca s-a aflat în toate marile centre creștine timpurii, având astfel ocazia să vorbească cu cei mai importanți lideri ai Bisericii primare și să consulte cele mai vechi documente și arhive. Prin urmare, nu este greu de presupus că, dacă Luca — medicul (cf. Coloseni 4:14) — oferă informații detaliate despre sarcina unică a Mariei (Luca 1:26 și urm.), este pentru că a căutat-o personal și a purtat discuții îndelungate cu ea. În cele din urmă, el a decis să scrie „o istorisire așezată în ordine” (1:3).
De aici rezultă două concluzii. În primul rând, oricât de mult ar fi fost Duhul lui Dumnezeu Cel care a supravegheat scrierea acestei Evanghelii, această inspirație divină nu a eliminat nevoia de cercetare riguroasă și de muncă atentă. În al doilea rând, acest mod de a aduce la existență o carte canonică se potrivește perfect cu însăși natura subiectului său: Dumnezeu Însuși L-a adus în lume pe Fiul Său mesianic, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu (1:35) — eternitatea pătrunzând în temporal, asigurând pentru totdeauna posibilitatea ca cineva să vorbească despre El în calitate de martor al celor văzute. Transmiterea adevărului creștin se întemeiază, cel puțin în parte, nu pe misticism, ci pe mărturie.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.