Februarie 13
Geneza 46; Marcu 16; Iov 12; Romani 16
Unul dintre cele mai dificle lucruri de înțeles este că Dumnezeul bibliei este atât personal – interacționează cu alte persoane- cât și transcendent ( adică mai presus de timp și spațiu – locul în care interacțiunile noastre persoanle cu Dumnezeu au loc). Ca și Suveran transcendent, El domnește peste totate lucrurile, fără excepție; ca și Creator personal, interacționează în moduri personale cu acceia pe care i-a creat după Chipul Său, revelându-Se nu doar din perpectiva interacțiunilor personale, dar și ca fiind desavârșit de bun. Însă modul în care aceste două dimensiuni — suveranitatea și personalitatea Sa — se îmbină rămâne, în ultimă instanță, dincolo de capacitatea noastră de înțelegere, oricât de des Scriptura le presupune simultan.
Când Iacov află că Iosif este încă în viață, el aduce jertfă lui Dumnezeu, care plin de har i se arată din nou lui Iacov: “Și Dumnezeu a zis: Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și Eu însumi te voi scoate iarăși de acolo; iar Iosif îți va închide ochii.” (Geneza 46:3-4)
Cartea Geneza face clar faptul că Iacov știa că legământul lui Dumnezeu cu Avraam includea promisiunea cum că țara în care locuiau atunci urma, într-o bună zi, să fie dată lui și descendențiilor lui. De aceea, Iacov avea nevoie de această descoperire directă din partea lui Dumnezeu pentru a fi convins să părăsească țara. Prin aceste cuvinte, Dumnezeu îl reasigură pe trei planuri: a.) urmașii lui vor deveni un “neam mare” în timpul șederii lor în Egipt; b.) Dumnezeu îi va scoate din Egipt la vremea hotrâtă de El; c.) pe plan personal, Iacov este mângâiat de vestea că fiul său mult pierdut, Iosif, îi va fi alături la moarte.
Toate acestea îi aduc lui Iacov o profundă mângâiere personală, dar dezvăluie și o parte din tainele providenței divine. Cititorii Pentateuhului știu că această ședere în Egipt avea să ducă la robie, că Dumnezeu va „auzi” strigătele poporului Său și că, în planul Său suveran, va ridica pe Moise — cel care va fi instrumentul Său în cele zece plăgi, în trecerea Mării Roșii, în încheierea legământului de la Sinai și în darea Legii, în rătăcirea prin pustie și, în cele din urmă, în (re)intrarea în Țara Promisă. Dumnezeul suveran care îl trimite pe Iosif în Egipt pentru a pregăti calea acestui mic popor de șaptezeci de suflete are, de fapt, planuri complexe și providențiale, menite să ducă poporul Său la următoarea etapă a istoriei răscumpărării — și, în cele din urmă, să îi învețe că Cuvântul lui Dumnezeu este mai important decât hrana însăși (Deuteronom 8).
Așa cum nu poți separa suveranitatea transcendentă a lui Dumnezeu de natura Sa personală — sau invers — tot astfel nu poți desprinde o aripă a unui avion și să te aștepți ca acesta să zboare.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.