Februarie 12
Geneza 45; Marcu 15; Iov 11; Roamni 15
În Marcu 15, oamenii rostesc adesea cuvinte mai profunde decât își dau seama.
„Ce să fac atunci”, întreabă Pilat, „cu Cel pe care-L numiți Împăratul iudeilor?” (15:12). Desigur, el rostește expresia „Împăratul iudeilor” cu un ton de batjocură și dispreț. Când mulțimea răspunde: „Răstignește-L!” (15:13–14), cei motivați politic cred că asistă doar la sfârșitul unui alt pretins Mesia. Nu înțeleg că acest Rege trebuie să moară, că domnia Lui se întemeiază pe moartea Sa, că El este în același timp Rege și Slujitorul suferind.
Soldații împletesc o cunună de spini și I-o așază pe cap. Îl lovesc, scuipă asupra Lui și apoi îngenunchează într-o parodie a închinării, strigând: „Bucură-te, Împăratul iudeilor!” (15:18). În realitate, El este mai mult decât Împăratul iudeilor (deși, cu siguranță, nu mai puțin). Într-o zi, fiecare dintre acei soldați, precum și fiecare om, se va pleca înaintea Celui pe care L-au batjocorit și răstignit, mărturisind că El este Domn (Filipeni 2:9–11).
Cei care treceau pe lângă cruce nu s-au putut abține să nu arunce insulte: „Ei, Tu, care dărâmi templul și-l zidești în trei zile, coboară de pe cruce și mântuiește-Te pe Tine Însuți!” (15:29–30). Această batjocură ascundea un adevăr pe care ei nu-l puteau vedea: mai devreme, Isus într-adevăr învățase că El Însuși este adevăratul templu, antitipul clădirii din Ierusalim, locul suprem de întâlnire între Dumnezeu și oameni (Ioan 2:19–22). De fapt, Isus nu doar că a afirmat că El este templul, ci a explicat că acest lucru este adevărat tocmai pentru că templul trebuie distrus și reconstruit în trei zile. Dacă ar fi „coborât de pe cruce” și S-ar fi salvat, așa cum Îi cereau batjocoritorii Săi, El n-ar fi putut deveni acel „templu” distrus și reclădit care împacă omenirea cu Dumnezeu.
„Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască” (15:31). Din nou greșit — și totuși, în alt sens, adevărat. Acesta este Omul care merge de bunăvoie spre cruce (14:36; cf. Ioan 10:18). A spune că „nu poate” să Se salveze este absurd de limitativ. Dar, într-un sens mai profund, El nu putea să Se salveze pe Sine și în același timp să-i salveze pe alții. El îi mântuiește pe ceilalți tocmai prin faptul că nu Se mântuiește pe Sine.
„Să Se coboare acum de pe cruce, Cristosul acesta, Împăratul lui Israel, ca să vedem și să credem!” (15:32). Dar în ce fel de Cristos ar fi crezut atunci? Într-un rege puternic, fără îndoială — dar nu în Răscumpărătorul, nu în Jertfa, nu în Slujitorul suferind. Credința lor n-ar fi durat mult, pentru că temelia oricărei transformări autentice în ei era chiar lucrarea de pe cruce, pe care-L îndemnau ironic să o abandoneze.
„Cu adevărat, Omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (15:39). Da — mai mult decât își puteau ei imagina.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.