Februarie 4
Geneza 37; Marcu 7; Iov 3; Romani 7
Mulți protestanți privesc cu suspiciune „tradițiile”. În polemica populară, protestanții i-au prezentat adesea pe romano-catolici ca fiind cei care îmbrățișează Biblia plus tradițiile, în timp ce noi, protestanții, susținem că ne bazăm doar pe Biblie. Totuși, înainte de a înțelege corect ce spune Marcu 7 despre tradiții, sunt necesare câteva clarificări.
Prima este una de ordin istoric. Există dovezi solide că, până la Reformă, Biserica Romano-Catolică nu formulase încă distincția clară care avea să se contureze după Reformă. Chiar și atunci când Biserica Catolică promova doctrine relativ inovatoare, ea încerca din răsputeri să le lege, într-un fel sau altul, de Scriptură – poate printr-o serie de deducții. Însă, confruntată cu principiul Reformei sola Scriptura („numai Scriptura”), Biserica Catolică a susținut o concepție despre revelație potrivit căreia adevărul a fost dat ca un depozit Bisericii însăși. O parte din acest depozit se afla în Sfânta Scriptură, iar cealaltă parte în alte tradiții pe care Biserica le păstra și le transmitea mai departe. Într-o astfel de formulare, tradiția este așezată în opoziție cu Scriptura, ca un adaos la aceasta.
A doua observație privește textul Noului Testament. Aici putem găsi cuvântul tradiție (sau tradiții) folosit atât într-un sens pozitiv, cât și negativ. Cuvântul tradiție se referă pur și simplu la ceea ce este transmis mai departe. Dacă ceea ce este transmis reprezintă învățătura apostolică, atunci tradițiile sunt un lucru foarte bun (de exemplu, 1 Corinteni 11:2); însă dacă ceea ce este transmis intră în conflict cu ceea ce spune Dumnezeu, atunci tradițiile sunt dăunătoare și periculoase (ca în Marcu 7).
Această distincție între diferite tipuri de tradiție nu este aceeași cu cea pe care o facem noi astăzi. Noi deosebim între tradițiile care sunt, prin natura lor, neutre, dar totuși folositoare pentru a clădi familii sau comunități – tradiții de familie, tradiții culturale sau bisericești – și acelea care sunt represive, restrictive sau sufocante. Pe scurt, noi evaluăm tradițiile în funcție de efectul lor social, nu în funcție de adevărul lor. În schimb, în Noul Testament, tradițiile sunt lăudate sau criticate nu pe baza rolului lor social, ci în lumina conformității lor cu Cuvântul lui Dumnezeu sau a îndepărtării de acesta.
În Marcu 7:1–13, tradițiile pe care Isus le condamnă sunt acelea care le permit oamenilor să evite ceea ce Scriptura spune în mod clar.
În al treilea rând, trebuie să recunoaștem că și evanghelicii practicanți, care declară formal că resping tradițiile, ajung uneori să îmbrățișeze tradiții care, în fapt, „îmblânzesc” sau limitează puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea pot fi interpretări tradiționale ale Scripturii, practici bisericești tradiționale sau forme de comportament considerate „acceptabile” în cercurile noastre, dar care se află departe de ceea ce învață Scriptura. În fiecare dintre aceste cazuri, fidelitatea față de Hristos impune o reformă realizată prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.