25 Ianuarie
Geneza 26; Matei 25; Estera 2; Faptele apostolilor 25
Pilda oilor și a caprelor (Matei 25:31–46) atrage atenția asupra celor flămânzi, însetați, goi, bolnavi și asupra celor aflați în închisoare. Ea ne spune foarte multe într-o cultură în care săracii, nenorociții și cei nefericiți pot fi ușor ignorați sau marginalizați, împinși la periferia câmpului nostru vizual. Aici Isus, Fiul Omului și Împăratul, declară: „Adevărat vă spun, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi le-ați făcut” (25:40; cf. v. 45). Nu înseamnă oare aceasta că, într-un anumit fel, atunci când îi slujim pe cei nenorociți, Îl slujim pe Hristos? Și nu devine aceasta o trăsătură distinctivă — poate chiar trăsătura distinctivă — a adevăraților urmași ai lui Isus Hristos?
Cel puțin așa este interpretată, de obicei, această pildă. La un anumit nivel, sunt reticent să contest această interpretare, deoarece este întotdeauna important ca cei care Îl cunosc și Îl urmează pe Dumnezeul cel viu să-și manifeste viața în Dumnezeu prin compasiune, slujire și lepădare de sine. Cu siguranță, în alte locuri, Biblia are foarte multe de spus despre grija față de cei săraci.
Totuși, este destul de puțin probabil ca acesta să fie accentul principal al acestei pilde. O altă tradiție veche de interpretare este mult mai plauzibilă. Două elemente din text clarifică lucrurile. În primul rând, Isus insistă că ceea ce a fost făcut de către „oi”, sau nu a fost făcut de către „capre”, a fost făcut „unuia dintre acești frați ai Mei prea mici” (25:40; cf. v. 45). Există dovezi covârșitoare că această expresie nu se referă la toți cei care suferă, ci la urmașii lui Isus care suferă. Accentul nu cade pe o compasiune generică (oricât de importantă ar fi ea în alte contexte), ci pe cine a arătat compasiune față de urmașii lui Isus care sunt flămânzi, însetați, neîmbrăcați, bolnavi sau întemnițați.
În al doilea rând, atât oile, cât și caprele (25:37, 41, 44) sunt surprinse atunci când Isus își rostește verdictul în funcție de modul în care L-au tratat pe „cel mai mic dintre acești frați ai Mei”. Dacă Isus s-ar fi referit la o compasiune de ordin general, este greu de înțeles de ce cineva ar fi fost atât de surprins. Esențială este identificarea lui Isus cu acești oameni care au fost (sau nu au fost) ajutați — iar aceasta este o trăsătură constantă a religiei biblice. De exemplu, atunci când Saul (Pavel) îi persecuta pe creștini, Îl persecuta pe Isus (Faptele Apostolilor 9:4). Adevărații urmași ai lui Isus vor face eforturi deosebite pentru a-i ajuta pe alți urmași ai lui Isus, mai ales pe cei mai slabi și mai disprețuiți dintre ei; alții nu vor avea nicio înclinație specială în această direcție. Aceasta este ceea ce separă oile de capre (25:32–33).
Așadar, cum îi tratezi pe ceilalți creștini, chiar și pe cei mai mici dintre frații lui Isus?
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.
