23 Ianuarie
Geneza 24; Matei 23; Neemia 13; Faptele Apostolilor 23
Limba din Matei 23 este pur și simplu șocantă. Isus pronunță repetat „vaiul” asupra fariseilor și învățătorilor legii, etichetându-i drept „ipocriți,” numindu-i „călăuză oarbă” și „nebuni orbi,” asemănându-i cu „morminte văruite” care „arată frumoase pe dinafară, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele oamenilor morți și de toată necurăția.” Ei sunt „fii ai iadului,” „o seminție de vipere.” Ce poate provoca un limbaj atât de vehement din partea Domnului Isus?
Există trei trăsături principale ale acestor oameni care stârnesc mânia lui Isus:
Primul este pierderea perspectivii, și anume faptul că, în raport cu revelația lui Dumnezeu, se concentrează pe lucrurile mărunte și sacrifică pe cele mari. Sunt extrem de punctuali în ceea ce privește zeciuiala, punând deoparte chiar a zecea parte din ierburile crescute în grădină, rămânând însă indiferenți față de problemele imense ale „dreptății, milosteniei și credincioșiei” (23:23). Isus subliniază cu grijă că nu respinge aceste lucruri relativ minore: interlocutorii săi nu trebuie să le neglijeze, deoarece aceste prescripții sunt, până la urmă, impuse de Dumnezeu. Dar concentrarea asupra lor, până la excluderea celor mai importante lucruri, este ca și cum ai strădui să scoți un gândac și să înghiți o cămilă. În mod similar, Isus conturează reguli bine definite despre când este important să spui adevărul și când poți scăpa cu o minciună (23:16-22), ceea ce nu doar că ignoră adevărul, dar neagă implicit faptul că întreaga realitate a lui Dumnezeu, a tuturor promisiunilor și jurămintelor noastre, stă înaintea lui Dumnezeu.
Al doilea motiv este dragostea pentru fațada exterioară a religiei, fără experiență a unei naturi transformate. A fi salutat ca învățător religios, a fi onorat de comunitate, a fi considerat sfânt și religios, în timp ce, lăuntric, ești plin de lăcomie, autoindulgență, amărăciune, rivalitate, invidie și ură este profund rău (23:5-12, 25-32).
Al treilea motiv este că acești lideri răspândesc otrava lor și contaminează pe alții, fie prin exemplu, fie prin precept. Nu doar că nu reușesc să intre ei înșiși în Împărăția lui Dumnezeu, dar, prin faptele lor, îi împiedică și pe alții să intre (23:13-15).
Câți lideri evanghelici își petrec majoritatea energiei pe lucruri periferice, incidentale și mult prea puțin pe problemele majore de dreptate, milostenie și credincioșie—în casele noastre, în bisericile noastre, la locul de muncă, în toate relațiile noastre, în națiune? Câți sunt mai preocupați să fie considerați înțelepți și sfinți decât să fie, într-adevăr, înțelepți și sfinți? Câți, prin urmare, ajung să le vorbească ascultătorilor lor mai mult despre răul lor și să îi convingă de la cuvintele lor de evanghelie?
Singura noastră speranță este în Isus, care, deși denunță cu atâta furie această stare de lucruri, plânge pentru cetate (Mat. 23:37-39; Luca 19:41-44).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.