21 Ianuarie
Geneza 22; Matei 21; Neemia 11; Faptele Apostolilor 21
Puterea dramatică a încercării lui Avraam prin jertfirea lui Isaac (Geneza 22) este bine cunoscută. Scurtimea acestui pasaj stârnește uimirea. Când le spune slujitorului său că „noi (22:5—adică Avraam și Isaac) ne vom întoarce” (după ce s-au închinat pe Muntele Moria), se întreba oare Avraam dacă Dumnezeu va învia pe fiul său din morți? Oare spera că Dumnezeu va interveni într-un mod neașteptat? Ce explicație i-ar fi putut da Avraam fiului său când l-a legat și l-a așezat pe altarul pe care-l pregătise?
Cu puțin timp înainte, răspunsul lui Avraam la întrebarea lui Isaac despre mielul de jertfă este un exemplu clar: „Dumnezeu însuși va aduce mielul pentru arderea de tot, fiul meu” (22:8). Nu există nicio sugestie că Avraam ar fi prevăzut crucea. Judecând după felul în care s-a pregătit pentru sacrificiu (22:10-11), nu este nici măcar clar că se aștepta ca Dumnezeu să aducă un animal în sens propriu. Cineva ar putea crede că aceasta a fost un răspuns pios pentru băiat până când groaza viitorului nu mai putea fi ascunsă. În contextul poveștii, Avraam a vorbit mai bine decât știa: Dumnezeu a adus nu doar animalul care a slujit ca substitut, ci și substitutul suprem, Mielul lui Dumnezeu, care singur poate purta păcatele noastre și poate duce la îndeplinire planurile minunate ale lui Dumnezeu pentru mântuire și judecată (Rev. 4-5; 21:22).
„Domnul va purta de grijă” (22:14): acest lucru era bine înțeles de Avraam. Poate că și Isaac înțelegea oarecum același lucru, iar această lecție s-ar fi transmis urmașilor săi. Dumnezeu însuși leagă această întâmplare de promisiunea legământului: credința lui Avraam se remarcă printr-o ascultare atât de extraordinară, încât nu îl pune nici măcar pe fiul său iubit mai presus de Dumnezeu. Dumnezeu reiterează legământul: „Cu siguranță te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult urmașii, ca stelele din cer și ca nisipul de pe țărmul mării. Urmașii tăi vor stăpâni orașele vrăjmașilor lor și toate națiunile de pe pământ vor fi binecuvântate prin urmașul tău, pentru că ai ascultat de glasul Meu” (22:17-18). În această privință, Dumnezeu jură pe Sine însuși (22:16), nu pentru că altfel ar putea minți, ci pentru că nu există nimeni mai mare decât El pe care să jure, iar jurământul acesta va fi un ancoraj stabil pentru credința lui Avraam și pentru credința tuturor celor care vor călca pe urmele sale (cf. Evrei 6:13-20).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.