„ Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7)
Pot crede în mântuirea mea nu pentru că aș considera că o merit, ci pentru că cred că patimile, moartea și suferințele lui Hristos pentru mine au fost infinite. Patimile Lui s-au revărsat în infinitate; și, dacă fiecare picătură de sânge din trupul meu ar fi de păcat grosolan, ispășirea infinită tot ar fi suficientă pentru a compensa toate păcatele mele și ale anula.
Dacă fiecare om care a trăit sau va trăi vreodată ar inspira sau expira continuu păcat, din clipa nașterii până în clipa morții, și toți ar trăi 1000 de ani, tot ar fi finiți. Ar putea fi numărați dacă ai avea timp să-i numeri.
Păcatele mele finite comparate cu Îndurarea Sa infinită se pierd în oceanul nețărmuit al harului lui Dumnezeu.
De fiecare dată când sunt înglodat în imensitatea păcatului meu și în natura mea păcătoasă, fiind descurajat aproape până în punctul înfrângerii, privesc în sus la infinita îndurare a lui Dumnezeu și îmi dau seamna cât sunt de mic. Diavolul poate că vrea să fiu contabil, însă Dumnezeu dorește să fiu închinător și să las cifrele în seama Lui.
Păcatul meu, o, ce fericit e acest gând slăvit, păcatul meu, nu în parte, ci tot,
E țintuit pe cruce și eu nu-l mai port, suflete, pe Domnul laudă-L, pe Domnul laudă-L!
(Horatio G. Spafford)
Un răspuns personal
O, slavă mântuirii mele în Isus! Ce mult Te laud,Doamne, pentru vastitatea mântuirii mele. Cu toate că păcatul meu mă apasă cumplit, el nu e prea mult sau prea mare pentru harul Tău infinit. Lăudați numele lui Isus. Amin.
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.