31 August 2021

                        31 august

„Căci păcatul nu vă mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.” (Romani6:14)

            Vechiul meu prieten, dr. Max Reich, fiu de rabin, a fost convertit la Londra, Anglia, și a absolvit Universitatea Oxford. A fost poet, savant și un minunat om al lui Dumnezeu.

            Odată a vizitat ceea ce am numi o femeie căzută. Toți suntem căzuți, dar ea se afla pe patul de moarte.

            Femeia i-a spus: „Dr. Reich, dumneavoastră sunteți un om bun, dar nu mă cunoașteți. Sunt o femeie îngrozitoare, absolut îngrozitoare. Nu sunt vrednică să stați aici, pe patul meu.”

            El i-a pus liniștit: „Ești pe moarte.”

            „Știu că sunt pe moarte,” a spus ea, „dar am dus o viață îngrozitoare, o viață abjectă.”

            „Dumnezeu te va mântui.”

            Uitându-se la Max, ea a răspuns: „Nu pe mine, nu,nu. Nu sunt destul de bună. Bunătatea mea nu mă poate ajuta să intru.”

            Dându-și seama de atitudinea ei, el i-a spus:„Soră, dacă bunătatea ta nu te poate ajuta să intri, răutatea ta nu te poate ține afară.”

            „Chiar așa, dr. Reich?” Și a început să plângă.

            „Chiar așa. Dacă bunătatea nu te poate ajuta să intri, răutatea nu te poate ține afară.”

            Ea a crezut în Isus Hristos și a fost convertită. Când harul lui Dumnezeu se confruntă cu o situație morală, el pronunță sentința  la viață.

            Copii ai lui Dumnezeu, ce slăvită chemare, neîndoios al Său har ne va păzi de cădere;

            Trecând de la moarte la viață la chemarea Sa; binecuvântată mântuire odată pentru totdeauna.

( Daniel W. Whittle)

Un răspuns personal

Dragul meu Domn și Mântuitor, ce mult Te laud azi pentru mântuirea mea! Nu este de la mine, ci toată e de la Tine. Laud acel har care m-a făcut liber. Amin. [1]


[1]Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.