„Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:4)
„Apostolul Petru explică această chestiune a împăcării, în felul său. El spune că Dumnezeu ne-a lăsat făgăduințele Evangheliei, pentru ca prin aceste făgăduințe să putem fi părtași ai naturii divine.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când păcătosul vine „acasă”, deci când se pocăiește și crede în Hristos cu credință mântuitoare, Dumnezeu sădește în inima acelui păcătos ceva din natura Sa. Atunci natura lui Dumnezeu în Dumnezeu și natura lui Dumnezeu în păcătos nu mai sunt neasemănătoare. Acum sunt una, iar păcătosul este «acasă». Neasemănările au dispărut, deosebirea a fost înlăturată și natura lui Dumnezeu în om face să fie corect din punct de vedere moral ca omul și Dumnezeu să aibă părtășie.
Fără a Se compromite în niciun fel, Dumnezeu îl primește acum pe păcătosul care se întoarce, și pune un depozit din natura și viața Sa în acel păcătos.
Bizuindu-mă pe făgăduințele
Lui Hristos, al meu Împărat,
Prin veacurile veșnice
Laudele Lui să răsune;
Slavă în înalt
Voi striga și voi cânta,
Bizuindu-mă pe făgăduințele lui Dumnezeu.
R. Kelso Carter (1849-1928)
Un răspuns personal
Dumnezeule drag, ce binecuvântare să pot veni în părtășie binecuvântată cu Tine! Ce mult dorește inima mea acea părtășie și cât sunt de recunoscător că Tu ai făcut-o posibilă prin Isus Hristos, Mântuitorul meu! Amin!”[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A. W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.