„Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe”. (Evrei 12:17)
„Creștinul obișnuit crede că, întrucât a auzit un adevăr, îl deține. Spiritualitatea nu este precum educația. În educație citești manualele, memorezi câteva date și ești stăpân pe subiect. Totuși, cu spiritualitatea nu este așa. Numai Duhul Sfânt ne poate lumina astfel încât cuvintele pe care le auzim să devină parte din natura noastră spirituală. Duhul Sfânt vrea să ne deschidă inima pentru ca adevărul să devină parte din noi.
De multe ori, în calea lucrării de luminare a Duhului Sfânt stau diverse lucruri. Acestea diferă de la un creștin la altul. Înlăturarea reziduurilor spirituale este un proces continuu, iar instrumentul care trebuie utilizat este pocăința.
Trebuie să începem să ne pocăim de lipsa noastră de sfințenie în prezența Celui Sfânt; să ne pocăim de îngăduința prea mare de sine în prezența lui Hristos, Care este altruist; să ne pocăim de asprimea noastră în prezența Hristosului binevoitor și iertător. Trebuie să ne pocăim de atitudinea noastră călduță în prezența Hristosului plin de zel, care arde ca o flacără.
Duhul Sfânt ne va călăuzi individual în domeniul în care avem nevoie să ne pocăim.
Suflă asupra mea suflarea lui Dumnezeu,
Până ce inima-mi devine pură.
Până ce cu Tine o singură voință eu voi fi,
Să fac și să îndur.
Edwin Hatch (1835-1899)
Un răspuns personal
Duh al Dumnezeului celui viu, ce mare nevoie am de Tine ca să mă conduci pe calea veșnică! Am tendința de a deveni călduț, dar mă rog ca Tu să mă atingi cu foc de pe altarul de sus. În Numele binecuvântat al lui Isus mă rog. Amin!”[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A. W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.