20 mai 2021
Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești neleguirea! Cum ai putea privi pe cei mișei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? (Habacuc 1:13).
Această expresie: ,,Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea”m-a fascinat întodeauna.
Iată întrebarea pe care trebuie să mi-o pun: îndrăznesc să consider nelegiuirea mai puțin rea decât o consideră Dumnezeu? Mă pricep să scuz nelegiuirea și să minimalizez caracterul ei oribil. Trebuie să o ajung în punctul în care văd neleguirea așa cum o vede Dumnezeu și să o tratez așa cum o tratează Dumnezeu.
Nu mă găndesc să privesc neleguirea altora, ci neleguirea care bântuie culoarele propriului meu suflet. Una este să arăt nelegiuirea din viața altcuiva și să-i spun ce gândește Dumnezeu despre ea, dar este cu totul altceva să arăt neleguirea din propria mea viață și să înțeleg că Dumnezeu mu poate privi acea neleguire.
Mă miră persoana care poate asculta o predică ce prezintă neleguirea umanității, ducându-se apoi acasă fără a fi deranjată de ea. Persoana aceea are cunoașterea Celui Sfânt?
Când remușcarea plâns-a în van o mânjită și întunecată pată, un singur șuvoi, șuvoi de sânge, stigmatul îl poate spăla. (Cecil Frances Alexander)
Un răspuns personal..
Tată, ajută-mă să-mi văd păcatul din punctul Tău de vedere. Nu-mi îngădui să subestimez oroarea păcatului meu. Niciodată să nu mă adaptez la eroarea căii mele, ci să mă sprijin cu putere pe harul Tău. Amin.[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.