8 Aprilie

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga, și voi asculta. Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă mă veți căuta cu toată inima.” (Luca 29:11-13)

Dumnezeu Își găsește plăcerea în plăcerea poporului Său și suferă împreună cu prietenii Săi. Cum ar putea suferi un Dumnezeu perfect? Suferința însemnă că undeva există o tulburare. Noi nu suferim atâta vreme cât avem ordine psihologică și fizică; dar când pierdem acea ordine, suferim. Din punct de vedere omenesc, nu are sens.

Însă noi nu funcționăm dintr-un punct de vedere omenesc, ci funcționăm prin credință, ceea ce înseamnă că avem încredere în ceea ce spune Dumnezeu, indiferent dacă înțelegem sau nu. Și multe mai sunt lucrurile pe care nu le înțeleg! Dacă umblarea mea creștină ar depinde de ceea ce înțeleg, n-aș mai face niciun pas, vă asigur. De fapt, aș putea chiar să fac câțiva pași înapoi.

Câtă vreme este declarat în Biblie, îl puteți lua prin credință. Îl crezi, încerci să-l înțelegi, dacă poți, și Îi mulțumești lui Dumnezeu și micului tău intelect că te poți amuza puțin sărind în sus fiindcă te veselești în Dumnezeu. Dacă citești ceva în Biblie și rațiunea ta nu poate înțelege lucrul respectiv, atunci nu e decât un singur lucru de făcut, și acela este să privești în sus și să zici: „Doamne Dumnezeule, Tu Știi”.

O, harului ce mare datornic sunt constrâns să-i fiu în fiecare zi!

Bunătatea Ta, ca niște cătușe, de tine inima rătăcitoare să mi-o lege.

Înclinată să rătăcească, Doamne, o simt, înclinată să-L părăsească pe Dumnezeul pe care-L iubesc;

Uite inima mea, ia-o și pecetluiește-o; pecetluiește-o pentru ale Tale curți de sus. (Robert Robinson 1735-1790)  

Un răspuns personal:

Tată ceresc, cred, deși nu înțeleg. Bucuria mea nu este în ceea ce înțeleg, ci în ceea ce cred că ai făcut Tu pentru mine. În numele binecuvântat al lui Isus mă rog, Amin. 

Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A. W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor. Mulțumim tinerilor care s-au implicat în această lucrare:

 Filip Anisia, Husar Adriana, Gheban Bianca, Negruț Ana-Maria, Dubei Levi și Raț Timotei.