„Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: «Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește». Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar, dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.” (Evrei 12:5-8)
Contrar anumitor învățături, Dumnezeu nu Se uită niciodată în jos bucurându-Se dacă vede pe cineva cum se zbate. Da, El trebuie uneori să pedepsească, dar nu este încântat să o facă, deoarece a spus că nu găsește nicio plăcere în moartea păcătosului.
Unul dintre uluitoarele atribute ale lui Dumnezeu este bunătatea Sa afectuoasă. Dacă ne gândim la asta, vedem că El ne-a dăruit aceeași mare bunătate ca cea pe care a dăruit-o casei lui Israel. El le-a hărăzit-o potrivit cu îndurările Sale și potrivit cu belșugul bunătății Sale afectuoase.
Lui Dumnezeu Îi face plăcere să-Și binecuvânteze poporul, dar există momente când trebuie să-l pedepsească. Toată istoria poporului Israel este un comentariu tocmai pe această temă. Când poate binecuvânta, Dumnezeu binecuvântează din plin, iar când pedepsește, pedepsește temeinic. În pedeapsă, scopul Lui este să-Și aducă poporul înapoi în locul în care îl poate binecuvânta. Pedeapsa nu este un scop în sine, ci este calea de întoarcere la binecuvântare și la desfătarea în Domnul.
Pedeapsa Domnului vine din marea Sa dragoste pentru poporul Său. El este foarte atent să nu ne lase să ajungem într-un loc care să ne facă de ocară pe noi sau pe El.
Da, chiar de trec prin valea întunecată a morții, de niciun rău nu mă voi teme;
Căci Tu ești cu mine, iar nuiaua și toiagul Tău tot îmi aduc mângâiere.
(Psaltirea Scoțiană)
Un răspuns personal
Dumnezeule și Tată veșnic, deși pedeapsa e uneori grea pentru mine, îmi dau seama că de cealată parte a pedepsei se află o binecuvântare. Te rog, condu-mă pe calea binecuvântării, azi! În Numele lui Isus mă rog. Amin![1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A. W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor. Mulțumim tinerilor care s-au implicat în această lucrare: Filip Anisia, Husar Adriana, Gheban Bianca, Negruț Ana-Maria, Dubei Levi și Raț Timotei.