28 Februarie

„Eu sunt Păstorul cel bun, Eu îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.” (Ioan 10:14-15)

            Când Isus a umblat printre oameni, i-a afectat în două moduri. I-a afectat cu un dor magnetic și cu o teamă care respingea. Aceeași inimă care tânjea după Dumnezeu cu un mare dor și o teamă copleșitoare dădea poate înapoi în fața măreției, înălțării și magnitudinii ființei pe care o numim Dumnezeu.

            Citiți Biblia și vedeți de câte ori spun oamenii „al meu.” Unii ne spun că nu ar trebui să folosim pronume personale în religie. Le putem folosi cu privire la noi înșine și la ceea ce am făcut, unde am fost, pe cine știm și ce avem; dar nu ar trebui să le folosim niciodată cu privire la o relație cu Dumnezeu.

            Martin Luther, marele teolog, a spus că religia din toată inima stă în pronumele ei personal. Când inima omenească strigă împreună cu psalmistul, profetul, apostolul sau misticul, ea strigă: „Dumnezeu este al meu.” Și când inima omenească I se închină lui Dumnezeu și spune „al meu,” Dumnezeu răspunde zicând: „Da, Eu sunt. Sunt al tău.”

            Nu există nimic mai personal decât relația mea cu Dumnezeu, care să-mi dea capacitatea de a mă închina într-un mod care Îi place și Îl desfată. Fiecare loc, fiecare moment și fiecare sarcină sunt sfințite de prezența Sa.

            Împăratul iubirii mele este Păstorul meu, a cărui bunătate nu piere niciodată;

            De nimica nu duc lipsă dacă sunt al Lui, și El e al meu în veci.

                        (Henry W. Baker)

Un răspuns personal

Dumnezeule, Tu ești al meu în feluri pe care abia încep să le înțeleg. Astăzi, când umblu după Tine, mă rog să mă odihnesc în prezența Ta ca unul al cărui loc e cu adevărat acolo. În numele lui Isus mă rog. Amin. [1]


[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor. Mulțumim tinerilor care s-au implicat în această lucrare: Filip Anisia, Husar Adriana, Gheban Bianca, Negruț Ana-Maria, Dubei Levi și Raț Timotei.