„Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și a atins carnea și azimile. Atunci, s-a ridicat din stancă un foc care a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. (Judecători 6:21)
Conform observațiilor mele, am ajuns la concluzia că e nevoie de un om zdrobit că să I se închine lui Dumnezeu cu vrednicie.
Israel este un exemplu în acest sens. Israelul a continuat să încerce să I se închine lui Dumnezeu după ce focul părăsise locul sfânt, fără nici-o slavă, nici-un foc, nici-o lumină și nici-o prezență. Israelul a continuat să se închine în van, zadarnic, uitând că Duhul Sfânt al închinării îl părăsise cu mult timp în urmă. Erau așa de obișnuiți cu formele exterioare ale închinării încât nu și-au dat seama că de fapt nu I se închină lui Iehova.
Poate că copiii se închină Dumnezeului părinților, dar în cea mai mare parte nu fac decât să imite ce i-au văzut pe părinții lor făcând de o mie de ori înainte. Unde este slavă? Unde este focul ? Unde este zdrobirea înaintea posibilei prezențe a lui Dumnezeu?
Cred că este timpul ca biserica să regândească toată această chestiune a închinării. Spiritualitatea este unul dintre ingredientele închinării, iar fără ea nu ne putem închina lui Dumnezeu într-un mod care să fie acceptabil pentru El. Și, indiferent cât de mult ne închinăm, dacă nu e o închinare acceptabilă, atunci este o închinare zadarnică și mai bine nici nu încercăm.
Sulfă asupra-mi, Suflare a lui Dumnezeu, până ce voi fi complect al Tău,
Până ce această parte pământească a mea strălucește sub focul Tău divin.
( Edwin Hatch)
Un răspuns personal Duhule Sfânt, foc divin, topește împietrirea din inima mea care mă împiedică să trăiesc plinătatea prezenței Tale. În numele lui Isus. Amin. [1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.