29 februarie
Critica și implicațiile ei
„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii.” (Romani 14:13)
Nu există justificare pentru cel care îl critică sau îl condamnă pe aproapele său. Nimeni nu cunoaște pe cineva în profunzime. Trăiesc și eu acest adevăr, din plin. De multe ori nu știu ce se petrece în jurul meu. Nici cei pe care îi consider prieteni apropiați nu mă cunosc cu adevărat. Mă simt ca într-o ceață în care nu pot vedea și nu pot fi văzut cu claritate.
Persoanele care mă cunosc superficial au o părere chiar mai rea despre mine decât am eu. Cei ce mă știu îndeaproape, în schimb, mă consideră mai bun decât mă văd eu însumi. Dumnezeu, singurul care mă cunoaște în profunzime, știe cine sunt cu adevărat. El nu poate fi înșelat sau derutat de aparențe.
Și totuși, îi judecăm pe ceilalți în funcție de impresii de moment sau zvonuri. Îi criticăm de obicei pe aceia care nu ne aprobă gândirea sau ideile. În schimb, îi lăudăm pe alții doar atunci când recunoaștem în ei reflexia propriilor noastre valori. (Thomas Browne: Religio Medici)
Un răspuns personal
Doamne, deși ar trebui să ofer dragoste, deseori
aleg să critic. Iartă-mă! Înnoiește-mi mintea și curățește-mi inima, să-i pot
privi pe ceilalți prin ochii Tăi plini de iubire. Tu ne cunoști fiecăruia cele
mai adânci intenții ale inimii. Îți mulțumesc că deși mă cunoști pe deplin, mă
iubești atât de mult. Ajută-mă să-i iubesc și eu pe ceilalți! Amin![1]
[1] Textul a fost tradus și adaptat în limba română, cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.