25 februarie
Copii în credință
„Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.” (1Corinteni 3:1)
Cei care au trăit departe de Dumnezeu au tendința să creadă, atunci când fac primii pași în viața de credință, că sunt deja foarte aproape de El. Este asemenea săteanului care îl vede pe conducător trecând prin sat și deja se simte mai aproape de acesta.
Cei de curând întorși la Domnul renunță la păcatele în care trăiau odinioară și se depărtează de vechile obiceiuri, dar sunt încă atașați de lume. În loc să se cerceteze în lumina Cuvântului, ei au tendința de a se compara exclusiv cu viața de dinainte (privind la omul cel vechi). Pentru ei, progresul de la o zi la alta semnifică dovada procesului de sfințire.
De asemenea, unii dintre acești copii în credință consideră că este suficient să țină minte momentul în care s-au pocăit (asemenea unui eveniment marcat în calendar ca fiind finalizat), fără să realizeze că de fapt călătoria credinței abia a început atunci. (François de Fénelon: Meditații și devoțiuni)
Un răspuns personal
Doamne, în entuziasmul meu, îmi place să cred că am
totul pus la punct. Am răspunsuri bune la întrebări complexe. Pot recita pe de
rost versete din Scriptură. Privesc la alții care nu au realizări ca mine pe
plan spiritual și îi compătimesc (uneori simțindu-mă puțin superior lor). Iartă-mă!
Știu că pot mai mult de atât. Sunt conștient că drumul este lung și anevoios,
iar eu sunt abia la început. Există întrebări pe care încă nu mi le-am pus, dificultăți
pe care încă nu le-am întâmpinat și bucurii de care nu am avut încă parte. Îți mulțumesc
pentru răbdarea Ta în procesul meu de creștere spirituală! Amin![1]
[1] Textul a fost tradus și adaptat în limba română, cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.